La Techirghiol, cadou pentru velierii constănțeni, de la Moș Nicolae

Yachting în luna decembrie

1773
Yachting în luna decembrie - a3f0770d55d7a6a55eed88afd9a208b5.jpg
În premieră pentru yachtingul din România, velierii constănțeni au participat la competiție într-o lună de iarnă: Cupa Moș Nicolae, desfășurată, zilele trecute, pe apele lacului Techirghiol.

"Moș Nicolae îi iubește pe copii, chiar și pe cei mai neastâmpărați, și, în locul nuielușii, le-a făcut cadou acest concurs. Velierii s-au aliniat disciplinați la start, profitând și de temperatura blândă, de aproximativ 14 grade, de vântul prielnic și de luciul de apă fără valuri mari. Traseul a fost tip suveică, pe două balize. Organizatorii au rezolvat lansarea la apă și scoaterea ambarcațiunilor din apă pe malul neamenajat folosind condițiile naturale, fără ca sportivii să fie nevoiți să intre în apă. Astfel, riscul de îmbolnăvire a fost eliminat", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul Dumitru Micu, membru al Biroului federal al FR de Yachting.
Pe malurile lacului, au fost prezenți numeroși spectatori, copii și adulți, părinți ai sportivilor, localnici. Nu au lipsit nici Elena Frîncu, directorul executiv al DJST Constanța, nici Dan Mitici, secretarul general al Federației Române de Yachting.
Concurenții la Clasele Optimist (băieți și fete) și Cadet și-au folosit bogatul bagaj de cunoștințe tehnicotactice la condițiile de concurs impuse de natură și și-au demonstrat măiestria în conducerea micilor ambarcațiuni cu vele.
Iată și rezultatele înregistrate: Clasa Optimist (fete): 1. Geanina Chiron (CSU Știința), 2. Bianca Popescu (Electrica), 3. Defne Agiacai (CSU Știința); Clasa Optimist (băieți): 1. Marcel Frangopol (Electrica), 2. Cosmin Băraru (Electrica), 3. Eduard Huțuțui (CSU Știința); Clasa Cadet: 1. Valentin Tureac / Mihai Chiron, 2. Andreea Mihăescu / Teodora Lavru, 3. Andrei Popescu / Florin Negrea (toți de la CSU Știința).

Trofeul a revenit clubului Știința
Trofeul Moș Nicolae i-a fost acordat clubului CSU Știința Constanța (antrenor, Domnica Micu). Moșul le-a mai dăruit velierilor premii constând în echipament sportiv, diplome, medalii și, în final, un tort delicios.
"Competiția a fost aprobată în Biroul federal al FR de Yachting drept una de tradiție, fiind inclusă în calendarul competițional pe 2011. Este singurul concurs din România organizat pe o apă care nu îngheață niciodată. Astfel, se realizează și pregătirea specifică pe timpul sezonului rece", a mai spus profesorul Micu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2084 secunde