Articole scrise de

Mircea GHIȚĂ

Ultima ştire adaugata : Vineri, 12 Iunie 2026.
11 Decembrie 2021
Țările Uniunii Europene sunt așteptate să cadă de acord să limiteze la nouă luni durata certificatelor COVID-19 pentru călătoriile în interiorul blocului comunitar, au declarat pentru Reuters trei surse din UE, însă unel ...
11 Decembrie 2021
Consiliul municipal din New York a adoptat joi o lege ce permite străinilor să voteze la alegerile locale, devenind primul oraş important din Statele Unite care a făcut un astfel de pas.Această lege locală, adoptată cu 3 ...
11 Decembrie 2021
În urmă cu două zile preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu, a declarat că în judeţele în care preşedintele Consiliului Judeţean face parte din PNL, prefectul va fi şi el reprezentant al aceluiaşi partid. ...
10 Decembrie 2021
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, împreună cu Gabriel Monea, administratorul public al Județului, a participat, în municipiul Medgidia, la un exercițiu pentru gestionarea și intervenția în cazul un ...
10 Decembrie 2021
Lupta anticorupție trebuie să fie un răspuns colectiv, la care să participe întreaga societate, mediul de afaceri, organizațiile neguvernamentale, precum și toate instituțiile statului, în parteneriat cu organizațiile re ...
10 Decembrie 2021
În aceste zile au apărut primele tensiuni în coaliția de guvernare, din cauza proiectului de lege pentru introducerea certificatului electronic Covid propus de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Draftul de proiect ca ...
10 Decembrie 2021
Dacă Rusia se hotărăște să desfășoare o incursiune militară directă pe teritoriul Ucrainei, forțele armate de la Kiev nu ar avea nicio șansă să o respingă fără un ajutor militar major din partea Occidentului, spun genera ...
10 Decembrie 2021
Lituania a anunţat joi că le va oferi migranţilor mai multă asistenţă în numerar pentru a-i motiva să se întoarcă acasă, în timp ce ţara baltică, membră a UE, face eforturi să repatrieze mii dintre ei, relatează AFP.Fiec ...
10 Decembrie 2021
România este angajată ferm în susţinerea de eforturi conjugate pentru întărirea rezilienţei partenerilor estici, interesul strategic comun fiind facilitarea unui climat de securitate şi stabilitate democratică în imediat ...
10 Decembrie 2021
Primăria Năvodari trage un semnal de alarmă şi îi avertizează pe cetăţeni că ar putea fi amendaţi dacă nu respectă câteva reguli de bun simţ. Este vorba despre gunoiul pe care o parte dintre aceştia îl aruncă pe stradă s ...
10 Decembrie 2021
Consilierii judeţeni din Constanţa au fost convocaţi în şedinţă ordinară pentru data de 13 decembrie, începând cu ora 13.00. Pe ordinea de zi se află nu mai puţin de 37 de proiecte care urmează să fie dezbătute şi apoi v ...
09 Decembrie 2021
Preşedintele SUA Joe Biden l-a felicitat miercuri pe noul cancelar german Olaf Scholz, afirmând că doreşte să dezvolte relaţii puternice între Washington şi Berlin, relatează AFP.„Felicitări noului cancelar al Germaniei ...
09 Decembrie 2021
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că România se confruntă, în planul securității energetice, cu provocarea unei crize generate de creșterea puternică a prețurilor la energie, iar proiectele de exploatare a gazelor n ...
09 Decembrie 2021
Rusia are o politică externă paşnică, dar trebuie să-şi garanteze securitatea, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin, făcând aluzie la o eventuală aderare la NATO a Ucrainei. Declaraţia liderului de la Kremlin vine l ...
09 Decembrie 2021
Ministrul francez delegat pentru întreprinderile mici şi mijlocii, Alain Griset, a demisionat după ce a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru că a omis să-şi declare o parte din patrimoniu, scrie ...
09 Decembrie 2021
Noua Zeelandă va interzice fumatul pentru următoarele generații, astfel încât cei care au în prezent vârsta de 14 ani sau mai mică nu vor putea niciodată să cumpere legal tutun. Noua lege prevede că vârsta legală pentru ...
09 Decembrie 2021
Premierul britanic Boris Johnson anunță aplicarea „Planului B” de măsuri anti-COVID, pentru limitarea răspândirii variantei Omicron în Anglia, relatează BBC. Masca de protecție devine obligatorie în spațiile închise, iar ...
09 Decembrie 2021
Animalele aflate în pericol trebuie să fie protejate de către autorităţile locale în fiecare oraş din această ţară. Consiliul Judeţean Constanţa încearcă să rezolve acest aspect şi în judeţul nostru şi cel mai probabil v ...
09 Decembrie 2021
Începând de miercuri, 8 decembrie, Primăria Municipiului Medgidia acordă tichete sociale în valoare de 50 lei/beneficiar, pentru anumite categorii de persoane defavorizate din municipiul Medgidia.Este vorba despre pensio ...
08 Decembrie 2021
Primăria oraşului Hârşova vine în sprijinul cetăţenilor cu o idee bună de a-i convinge pe aceştia să consume cât mai multe produse naturale.Autorităţile locale au creat un site prin care fiecare locuitor din Hârşova îşi ...
08 Decembrie 2021
Un bărbat din statul american Mississippi, condamnat la moarte și executat pe 17 noiembrie pentru că în 2010 și-a ucis soția și și-a abuzat sexual fetița de 12 ani, a mărturisit în ultimele sale zile de viață că și-a omo ...
08 Decembrie 2021
Președintele Klaus Iohannis spune că situația de la granița cu Ucraina rămâne preocupantă și că trebuie continuate eforturile pentru dezescaladarea situației, dar și pentru consolidarea apărării colective în cadrul NATO. ...
aur
Stire din Politică-Administrație : Claudiu Târziu, de la AUR, consideră că măsurile de relaxare nu reprezintă nimic
08 Decembrie 2021
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) critică noile măsuri de relaxare anunțate de CNSU, despre care spune că sunt jignitoare la adresa românilor cinstiți și muncitori, a căror singură vină este că nu s-au vaccinat. Copr ...
CJC
Stire din Politică-Administrație : Aleşii judeţeni, convocaţi în şedinţă ordinară. 37 de proiecte pe ordinea de zi
08 Decembrie 2021
Consiliul Judeţean Constanţa a fost convocat în şedinţă ordinară pentru data de 13 decembrie, începând cu ora 13:00.Pe ordinea de zi se află nu mai puţin de 37 de proiecte care urmează să fie analizate şi apoi votate de ...
Pagina a fost generata in 0.3522 secunde