Articole scrise de

Mircea GHIȚĂ

Ultima ştire adaugata : Duminică, 07 Iunie 2026.
04 Iulie 2025
În perioada 30 iunie - 4 iulie 2025, o delegație alcătuită din 15 reprezentanți ai autorităților locale din raioanele Edineț, Strășeni și Leova, Republica Moldova, s-au aflat într-o vizită de studiu în România.Vizita a f ...
03 Iulie 2025
Acționarul majoritar al clubului FC Rapid, Dan Șucu, a declarat, joi, că în următorul sezon își dorește ca formația giuleșteană să încheie cât mai sus în clasament, dacă se poate chiar pe primul loc.„De la noul sezon ne ...
03 Iulie 2025
Fostul arbitru central Ovidiu Hațegan va prelua funcția de VAR Manager Analyst în cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor, a anunțat Federația Română de Fotbal, miercuri, prin intermediul site-ului oficial.„Începând cu sez ...
03 Iulie 2025
Meciul oficial de retragere al Simonei Halep a fost fixat pe 13 iunie 2026, în cadrul Sports Festival de la Cluj, iar organizatorii anunță începerea înregistrării pentru accesul prioritar la bilete.„Sports Festival revin ...
03 Iulie 2025
CSM Constanţa excelează şi la capitolul atletism, acolo unde se pare că scoate campioni pe bandă rulantă.Andreas Vrişcu, în vârstă de doar 15 ani, a reuşit să cucerească o medalie de aur la 300 de metri garduri la Campio ...
03 Iulie 2025
Administraţia locală din oraşul Techirghiol a început lucrările la noua creşă mică, ce va fi realizată până la începutul anului 2026.Anunţul a fost făcut chiar de primarul oraşului Techirghiol, Iulian Soceanu, chiar pe p ...
03 Iulie 2025
În perioada 1–3 iulie 2025, la Bruxelles, s-a desfăşurat cea de-a 167-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor (CoR), în cadrul căreia delegația României a fost activ implicată în susținerea intereselor aut ...
03 Iulie 2025
Diogo Jota, atacant la Liverpool, a murit la vârsta de 28 de ani, scrie cotidianul spaniol MARCA. Fotbalistul portughez s-a stins din viață în urma unui accident rutier petrecut în apropierea municipiului spaniol Palacio ...
02 Iulie 2025
Constanţa are o campioană națională la spadă. Otilia Pescaru a câștigat medalia de aur la categoria U9, la Campionatele Naționale de Scrimă pentru copii de la București. Sportiva de la CSM Constanța, antrenată de Mihaela ...
02 Iulie 2025
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că judecătorii Curții Constituționale vor câte 35.000 de euro primă de pensionare, deși banii nu există în buget și pentru a obține aceste sume au trimis secretarul ...
02 Iulie 2025
Administraţia locală din comuna Cumpăna modernizează o stradă importantă din localitate cu bani din bugetul local. Anunţul a fost făcut chiar pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Cumpăna.„Vești bune pentru locuitor ...
02 Iulie 2025
După o primă parte de cantonament montan la Bansko (Bulgaria), unde a disputat inclusiv două partide amicale împotriva a două campioane, din Albania și Kosovo, Farul și-a continuat antrenamentele la Sport Center Evima Fo ...
02 Iulie 2025
Echipa de fotbal Oțelul Galați a anunțat prin intermediul site-ului oficial, că 13 jucători au ajuns la final de contract, unii dintre ei semnând deja angajamente cu alte formații.„SC Oțelul Galați le mulțumește jucători ...
02 Iulie 2025
Foștii campioni mondiali la box profesionist Lucian Bute și Leonard Doroftei regretă dispariția lui Mihai Leu, pugilist decedat, marți, la un spital din capitală.Într-un mesaj publicat pe pagina personală de Facebook, Lu ...
02 Iulie 2025
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir i-a avertizat pe partenerii de coaliţie să nu se joace cu focul pentru că altfel partidul din care face parte va ieşi din această alianţă.„Stimați parteneri de coaliție, nu vă jucaț ...
02 Iulie 2025
Administraţia locală din oraşul Techirghiol continuă proiectele pe care le are în implementare, chiar dacă ne aflăm în plin sezon estival. Venirea turiştilor în staţiunea balneară nu va împiedica echipele de muncitori să ...
01 Iulie 2025
Administraţia locală din oraşul Năvodari a aprobat înfiinţarea transportului comun în interiorul localităţii.Anunţul a fost făcut chiar de primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru, pe pagina sa oficială de Facebook.„Dr ...
01 Iulie 2025
Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut, marți, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a Atlantic Council, una dintre cele mai cunoscute organizații de analiză strategică din Statele Unite ale Americii, a informat ...
01 Iulie 2025
Au fost rezultate excelente pentru sportivii şahişti de la CSM Constanța. S-a încheiat ediția XXXIV a turneului internațional „Trofeul Litoralului”, competiție de tradiție desfășurată în stațiunea Mamaia, care a adunat l ...
01 Iulie 2025
Medalii de argint pentru echipa feminină de tenis de masă a celor de la CSM Constanța. După un parcurs admirabil până în finala Superligii Campionatului Național, în ultimul act al competiției, fetele de la malul mării s ...
01 Iulie 2025
La doar 10 ani, Matei Petre, din Constanța, a reușit o performanță remarcabilă pentru sportul românesc, şi anume locul 3 mondial la turneul internațional Smrikva Bowl, desfășurat la finalul lunii iunie în Croația. Consid ...
01 Iulie 2025
Canotorul Florin Lehaci a afirmat la revenirea de la Cupa Mondială II de la Lucerna, pe Aeroportul „Henri Coandă”, că această competiție, la care a fost medaliat cu aur la dublu rame masculin, a fost o etapă pregătitoare ...
30 Iunie 2025
Performanţă incredibilă pentru echipa de fotbal a Clubului Sportiv Agigea. Formaţia antrenată de Cristian Drăgulin a reuşit să promoveze în Liga a Treia după un baraj extrem de dificil în faţa echipei Victoria Gugeşti, c ...
30 Iunie 2025
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat luni că reforma statului trebuie să plece de la vârf și nu de la oamenii care muncesc din greu, după ce Parlamentul a votat modificarea Statutului deputaților ...
Pagina a fost generata in 0.2146 secunde