Consilierii locali din municipiul Constanţa sunt convocaţi în aceste momente în şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi se află 38 de proiecte de hotărâre, iar pe ordinea de zi suplimentară se află un proiect. Toate acestea vor fi analizate şi apoi votate de către aleşii locali.
La şedinţă sunt prezenţi toţi cei 27 de consilieri locali. Proiectul numărul 6 de pe ordinea de zi a fost retras de pe ordinea de zi de către primarul Vergil Chiţac. Proiectul cu numărul 30 a fost de asemenea şi el retras.
Primarul Vergil Chiţac a spus că se vor aloca bani de la bugetul local pentru ca lucrările la stadionul "Gheorghe Hagi" să înceapă din septembrie, anul acesta. Apoi vor fi aşteptaţi şi banii de la CNI.
"Dacă nu se începe se începe cel puțin până anul viitor demararea lucrărilor, există posibilitatea ca antreprenorul să se retragă. Atunci vom fi în situația de a relua licitația ceea ce ar fi dramatic.Trebuie să constriuim cu bani de la noi. Avem nevoie de bani. Vă rog să înțelegeți că avem nevoie de bani. Activele pe care le vindem nu ne sunt necesare. Banii vor fi cheltuiți doar pentru stadion. Acesta este contextul în care ne aflăm în momentul de față“ - a precizat primarul Vergil Chițac.
La rândul său consilierul local independent, Felicia Ovanesian, a replicat: "Vreți să începeți să construiți un stadion cu bani de la buget fără să aveți certitiudinea că în continuare veți primi alți bani“.
1. Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Constanţa din data de 20.06.2025;Proiectul a fost adoptat cu 22 de voturi pentru.
2. Aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 30.06.2025;
Proiectul a fost adoptat cu 20 de voturi pentru, un vot împotrivă şi şase abţineri.
3. Informarea domnului primar Vergil Chiţac referitoare la deplasarea externă la Cahul, Republica Moldova, în perioada 2-4 iulie 2025;
Acest proiect nu se votează. Primarul Vergil Chiţac a făcut informarea.
4. Raportul Direcţiei generale de asistenţă socială nr. 47827 din 09.07.2025 privind activitatea asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în cadrul de handicap „grav cu asistent personal” în perioada ianuarie-iunie 2025;
Acest proiect nu se votează.
5. Proiect de hotărâre nr. 284/2025 privind aprobarea prețurilor de vânzare a energiei termice produse în centrala CET Palas, în cele 3 centrale termice de cvartal și în cele 45 de centrale termice de bloc aparținând unității administrativ teritoriale municipiul Constanța date în administrare societății TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L.”;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
6. Proiect de hotărâre nr. 291/2025 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2025 al societăţii CT BUS S.A;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3
Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi.
7. Proiect de hotărâre nr. 270/2025 privind aprobarea execuţiei bugetului local pe trimestrul II din anul 2025;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 1
Proiectul a fost adoptat cu 19 voturi şi o abţinere.
8. Proiect de hotărâre nr. 288/2025 privind rectificarea bugetului local pe anul 2025;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 1
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
9. Proiect de hotărâre nr. 273/2025 privind atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Constanţa a unor imobile situate în municipiul Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
10. Proiect de hotărâre nr. 292/2025 privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
11. Proiect de hotărâre nr. 267/2025 privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra imobilului teren identificat cu număr cadastral 230279, înscris în cartea funciară nr. 230279, în suprafață de 590 mp, situat în municipiul Constanța, strada Valul lui Traian nr. 57 în favoarea numiților Petre Adela, Petre Marcel, Copoț Liviu Florin, Copoț Mircea Constantin;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
12. Proiect de hotărâre nr. 279/2025 privind emiterea acordului Municipiului Constanța în calitate de proprietar teren, pentru realizarea lucrărilor de desființare, care se vor executa la imobilul situat în municipiul Constanța, strada Unirii nr. 22;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
13. Proiect de hotărâre nr. 274/2025 privind emiterea acordului Municipiului Constanța în calitate de proprietar şi vecin limitrof, pentru realizarea lucrărilor de construire, care se vor executa la imobilul situat în Municipiul Constanţa, strada Dumbrava Roşie nr. 50 bis;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
14. Proiect de hotărâre nr. 280/2025 privind emiterea acordului Municipiului Constanța în calitate de proprietar și vecin limitrof, pentru realizarea lucrărilor de construire, care se vor executa la imobilul situat în Municipiul Constanța, strada Bradului nr. 10, cu acces din strada Vifor Haiducul;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
15. Proiect de hotărâre nr. 282/2025 privind emiterea acordului Municipiului Constanța în calitate de proprietar și vecin limitrof, pentru realizarea lucrărilor de construire şi desfiinţare, care se vor executa pe imobilul teren situat în Municipiul Constanţa, strada Ion Bănescu nr. 14;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
16. Proiect de hotărâre nr. 269/2025 privind aprobarea declanşării procedurii de expropriere a imobilului-teren, proprietate privată, în suprafaţă de 210 mp, situat pe amplasamentul obiectivului de investiţii de utilitate publică şi de interes local „Reabilitarea urbană a terenurilor situate în zona Stradela Basarabi din municipiul Constanţa prin amenajarea de locuri de parcare şi spaţii verzi";
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
17. Proiect de hotărâre nr. 275/2025 privind acordarea cu titlu gratuit a dreptului de uz şi servitute, către societatea Reţele Electrice România S.A asupra imobilului teren în suprafaţă de 217 mp din suprafaţa totală de 1.074 mp, teren identificat cu număr cadastral 262474, situat în municipiul Constanţa, strada Aviator Alexandru Şerbănescu;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
18. Proiect de hotărâre nr. 281/2025 privind acceptarea unei succesiuni vacante rămase de pe urma defunctei Ionescu Aminta în dosarul succesoral nr.15/2022;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
19. Proiect de hotărâre nr. 293/2025 pentru modificarea și completarea H.C.L. nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 nr. 3 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
20. Proiect de hotărâre nr. 294/2025 pentru aprobarea Regulamentului privind accesul furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice pe proprietatea publică sau privată a municipiului Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 2, nr. 3 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
21. Proiect de hotărâre nr. 271/2025 privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului în suprafață de 127 mp situat în municipiul Constanța, str. Soarelui nr.9, identificat cu număr cadastral 261174, proprietatea privată a municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
22. Proiect de hotărâre nr. 272/2025 privind aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării terenului în suprafață de 53 mp situat în municipiul Constanța, str. Ion Voicu nr.4, identificat cu număr cadastral 259999, proprietate privată a municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
23. Proiect de hotărâre nr. 289 /2025 privind aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării terenului în suprafață de 195 mp situat în municipiul Constanța, B-dul. Mamaia nr.284 lot 1, identificat cu număr cadastral 248421, proprietatea privată a municipiului Constanța, aferent construcției C1-depozit nr.5, cu respectarea dreptului de preempțiune al societății DIACRIS G.I. SRL;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
24. Proiect de hotărâre nr. 290/2025 privind aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării terenului în suprafață de 356 mp situat în municipiul Constanța, B-dul. Mamaia nr.284 lot 2, identificat cu număr cadastral 248422, proprietatea privată a municipiului Constanța, aferent construcției C1-depozit nr.6, cu respectarea dreptului de preempțiune al societății DIACRIS G.I. SRL.;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 24 de voturi pentru.
25. Proiect de hotărâre nr. 286/2025 privind aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării terenului în suprafață de 132 mp situat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, bd.Mamaia nr.519A, identificat cu număr cadastral 262172, proprietate privată a municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul numărul 25 nu a fost adoptat.
26. Proiect de hotărâre nr. 287/2025 privind aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării terenului în suprafață de 428 mp situat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, bd.Mamaia nr.519B, identificat cu număr cadastral 262212, proprietate privată a municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul nu a fost adoptat.
27. Proiect de hotărâre nr. 285/2025 privind aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării terenului în suprafață de 467 mp situat în municipiul Constanța, B-dul.Tomis nr.96, Club SNC, identificat cu număr cadastral 258871, proprietatea privată a municipiului Constanța, aferent construcției 258871-C1, cu respectarea dreptului de preempțiune al societății Șantierul Naval Constanța SA;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 21 de voturi pentru, 4 împotrivă şi o abţinere.
28. Proiect de hotărâre nr. 155/2025 privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului în suprafață de 253 mp situat în municipiul Constanța, str.Petre Dascălu nr.2E, Lot 1, identificat cu număr cadastral 261071, proprietatea privată a municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul nu a fost adoptat.
29. Proiect de hotărâre nr. 183/2025 privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului în suprafață de 418 mp, situat în municipiul Constanța, str.Olteniei nr.21, identificat cu număr cadastral 241842, proprietatea privată a municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul nu a fost adoptat
30. Proiect de hotărâre nr. 184/2025 privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului în suprafață de 486 mp situat în municipiul Constanța, str.Piața Ovidiu nr.2F, identificat cu număr cadastral 260184, proprietatea privată a municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi.
31. Proiect de hotărâre nr. 99/2025 privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului în suprafață de 48 mp situat în municipiul Constanța, str.Salonic nr.7B, identificat cu număr cadastral 232305, proprietatea privată a municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul nu a fost adoptat.
32. Proiect de hotărâre nr. 96/2025 privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului în suprafață de 140 mp situat în municipiul Constanța, str.Salonic nr.9A, identificat cu număr cadastral 232332, proprietatea privată a municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul a fost adoptat.
33. Proiect de hotărâre nr. 204/2025 privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului în suprafață de 309 mp situat în municipiul Constanța, str.Salonic nr.12, identificat cu număr cadastral 245641, proprietatea privată a municipiului Constanța, aferent construcției C1, cu respectarea dreptului de preempțiune al doamnei Percsi Letiția-Ligia;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
Proiectul nu a fost adoptat.
34. Proiect de hotărâre nr. 278/2025 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil D+P+2E cu funcțiunea de cazare, pe terenul identificat cu nr. cadastral 221145, situat în Stațiunea Mamaia, zona Complex Aurora, investitor societatea Aurora-Mamaia SRL;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2
Proiectul a fost adoptat cu 24 de voturi pentru.
35. Proiect de hotărâre nr. 277/2025 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil P+1E centru logistic, depozitare, mic-gros, birouri, parcela A 903/39, investitor societatea DM Travel Trans SRL;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2
Proiectul a fost adoptat cu 27 de voturi pentru.
36. Proiect de hotărâre nr. 276/2025 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobile P+2E – depozitare, comerț, servicii întreținere și reparații auto, str. Septimius Severus nr. 25, investitor societatea Remat Constanța Collect SRL;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2
Proiectul a fost adoptat cu 24 de voturi pentru.
37. Proiect de hotărâre nr. 218/2025 privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de str. Soveja, str. Baba Novac, str. Biruinţei şi str. Steagului, iniţiator societatea New Dobrogea Turism SRL;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2
Proiectul nu a fost adoptat.
38. Proiect de hotărâre nr. 266/2025 privind alegerea preşedintelui de şedinţă.
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 5
Proiectul a fost adoptat. Marius Prăzaru va fi preşedintele de şedinţă pentru următoarele trei luni.
Ordine de zi suplimentară
1. Proiect de hotărâre nr. 295/2025 privind aprobarea tarifelor de acces, fotovideo şi închirierea spațiilor în cadrul obiectivului de investiţii de interes
cultural Cazinoul Constanţa.
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 3
Proiectul a fost adoptat