Articole scrise de

Sorin MIHALACHE

Ultima ştire adaugata : Vineri, 05 Iunie 2026.
15 Aprilie 2026
Aprilie oferă constănțenilor șansa de a-și investi economiile fără niciun risc. Astfel, până pe 21 ale lunii, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis de ...
15 Aprilie 2026
Fosta mare gimnastă constănțeană Camelia Voinea, vicecampioană olimpică și campioană mondială, se află pe lista invitaților de onoare la Gala „Nadia 10 - Perfecțiunea inspiră”, eveniment care va avea loc la Deva, în data ...
15 Aprilie 2026
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian, cap de serie 3 şi locul 33 mondial, s-a calificat în turul doi al turneului WTA de la Rouen (Franţa), competiție în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 246. ...
15 Aprilie 2026
Cum orice minune nu ține prea mult, și la Palatul Copiilor Constanța bucuria redeschiderii bazinului de înot a fost una de scurtă durată. Unitatea de învățământ are mari datorii către societate de termoficare, așa că a ...
15 Aprilie 2026
China și-a reafirmat sprijinul ferm pentru Cuba, în fața presiunilor și a amenințărilor persistente din partea Statelor Unite, informează agenția AFP. „China se opune ferm diplomației coercitive și va sprijini Cuba în pă ...
15 Aprilie 2026
Indonezia și Franța au convenit să impulsioneze cooperarea bilaterală militară și energetică în timpul întâlnirii de la Paris între președinții celor două țări, Prabowo Subianto și Emmanuel Macron, un angajament care sur ...
15 Aprilie 2026
Iranul a amenințat cu blocarea Mării Roșii, cu care nu se învecinează direct, în cazul în care Statele Unite vor menține blocada împotriva porturilor sale, considerând că aceasta din urmă ar putea conduce la o încălcare ...
15 Aprilie 2026
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că a avut o convorbire telefonică cu câștigătorul alegerilor din Ungaria, viitorul premier Peter Magyar, căruia i-a transmis că trebuie să ia decizii rapide p ...
15 Aprilie 2026
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că a primit confirmare oficială de la Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru derogarea de la sancțiunile împotriva Lukoil, pentru ca România să repornească rafinăria Petrot ...
15 Aprilie 2026
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat la Beijing, în cadrul primirii de către președintele chinez Xi Jinping, că relațiile dintre Rusia și China joacă un rol stabilizator la nivel global, informează agenți ...
15 Aprilie 2026
Președintele american Donald Trump a declarat că, în opinia sa, războiul din Iran se apropie de sfârșit, potrivit unor fragmente dintr-un interviu acordat canalului Fox News, informează agenția DPA. „Cred că se apropie ...
15 Aprilie 2026
Japonia și Polonia au convenit să ridice relația bilaterală la nivel de parteneriat strategic, concentrat pe apărare și securitate, după reuniunea desfășurată la Tokyo între prim-ministrul japonez Sanae Takaichi și omolo ...
15 Aprilie 2026
Ambasadorul israelian în Statele Unite, Yechiel Leiter, a criticat rolul Franței în Liban, afirmând că Parisul nu are nicio treabă să se amestece în negocierile dintre Israel și Liban, informează agenția AFP. Vorbind în ...
15 Aprilie 2026
Startul sezonului estival se apropie cu pași rapizi, iar vestea bună este că INTERIO 2026 revine la Constanța într-un format complet regândit, orientat către nevoile reale ale industriei HoReCa. Firme de top din domeniu ...
14 Aprilie 2026
Cancelarul german Friedrich Merz l-a îndemnat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să pună capăt luptelor din sudul Libanului și să se angajeze în discuții de pace directe cu guvernul libanez, a indicat un purtător ...
14 Aprilie 2026
Vladimir Putin și-a pierdut calul troian în Uniunea Europeană odată cu înfrângerea premierului în exercițiu Viktor Orban în Ungaria, a declarat ministrul de externe francez, Jean-Noel Barrot, făcând apel către liderul co ...
14 Aprilie 2026
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a sosit marți în China pentru o vizită de două zile, în cursul căreia, potrivit Beijingului, cele două puteri se vor coordona pe teme internaționale actuale, informează agenția A ...
14 Aprilie 2026
Ne apropiem cu pași mari de jumătatea celei de-a doua luni de primăvară și a început deja prohibiția generală a pescuitului în România, care se va extinde în apele de frontieră ale României începând de joi, 16 aprilie. A ...
14 Aprilie 2026
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a atribuit SUA responsabilitatea pentru eșecul recentei runde de discuții de pace de la Islamabad, menționând ceea ce el a calificat drept cerințe excesive și o lipsă de voință poli ...
14 Aprilie 2026
Premierul italian Giorgia Meloni a anunțat că guvernul său a decis să suspende reînnoirea automată a acordului de apărare dintre Italia și Israel, având în vedere conflictele în curs din Orientul Mijlociu, informează age ...
14 Aprilie 2026
În județul Constanța, așa cum se întâmplă în multe zone rurale din România, există imobile - terenuri și construcții - pentru care oamenii nu dețin acte de proprietate, dar le folosesc, uneori de generații, achitând impo ...
14 Aprilie 2026
Bursa de Valori București a deschis în creștere ședința de marți, 14 aprilie, iar rulajul se cifra la 13,37 milioane de lei, după 40 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celo ...
14 Aprilie 2026
Câștigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, Peter Magyar, a promis că va face totul pentru a garanta o nouă eră în țara sa, după 16 ani în care aceasta a fost condusă de Viktor Orban, informează agenția MTI. „Popo ...
14 Aprilie 2026
Președintele chinez Xi Jinping a afirmat, în fața șefului guvernului spaniol, Pedro Sanchez, că Spania și China apără dreptul internațional, despre care a spus că a fost grav afectat, și că se află amândoi „de partea cor ...
Pagina a fost generata in 0.7147 secunde