Festivalul–concurs naţional de folclor pentru tineri interpreţi „Dor de cânt românesc” a ajuns la cea de-a XVI-a ediție, o ediție în care tradiția, folclorul și autenticitatea neamului românesc sunt puse la loc de cinst ...
Pe scena Casei de Cultură din comuna Cumpăna a avut loc, timp de două zile, în perioada 1-2 iunie, cea de-a XV-a ediție a Festivalului-Concurs național de folclor pentru tineri interpreți „Dor de cânt românesc”. Din pest ...
Săptămâna aceasta, a avut loc cea de-a II-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Constantin Arvinte, organizat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Judeţean Iaşi. Manifestarea se ...
Sâmbătă, 25 mai, s-a încheiat cea de-a doua ediție a Festivalului de Folclor "Ca la noi în Dobrogea", organizat cu sprijinul Asociației Voluntarilor din Medgidia, precum și al Primăriei Municipiului Medgidia. La grupa I, ...
Nici nu s-au stins bine ecourile Festivalului de Muzică pentru Copii și Tineret "Tinere Speranțe" de la Medgidia că, iată, Asociația Voluntarilor din Medgidia, în parteneriat cu Primăria Municipiului, organizează, sâmbăt ...
La Ediția a II-a a Festivalului Județean de Folclor al Cântecului și Dansului Popular Național "Dobroge, Vatră de Folclor românesc", ce a avut loc week-end-ul trecut, au participat 15 formații de dansuri populare din jud ...
---- Publicitate ----
Cele mai accesate ştiri
Cuget Liber (https://cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri. Află mai multe sau Sunt de acord