Cantitatea de lapte de vacă colectată de unitățile procesatoare s-a diminuat cu 8.761 de tone (-3,3%), în primele trei luni din 2022, față de perioada corespunzătoare din anul precedent, informează Institutul Național de ...
Parlamentul European a adoptat o rezoluție care susține impunerea la granițele UE a unui tarif pentru produsele obținute în urma unor procese industriale care emit un nivel ridicat de gaze de seră. Taxa va fi în concorda ...
În primele două luni ale anului 2018, exporturile României au crescut cu 11,6% față de perioada de referință din 2017, ajungând la 10.880,5 milioane euro, iar importurile au făcut un salt de 13,9%, până la 12.537,9 milio ...
În primele patru luni ale anului 2017, exporturile și importurile au crescut cu 9,0%, respectiv cu 10,5%, comparativ cu perioada de referință din 2016. Exporturile FOB au însumat 20.234,8 milioane euro, iar imp ...
În primele șapte luni ale anului 2016, exporturile și importurile au crescut cu 2,9%, respectiv cu 5,8%, comparativ cu perioada similară din 2015. Exporturile FOB au însumat 32.995,3 milioane euro, iar impor-turile CIF a ...
În calitate de consumatori de produse fabricate în China, românii au motive să se teamă. Știrile provenite din această țară sunt cutremurătoare. Recent, autoritățile chineze au închis nouă uzine și au arestat mai multe p ...
Magazinele din România și întreaga Europă sunt "inundate" de mărfuri chinezești. Marea majoritate a cumpărătorilor le preferă datorită prețurilor mici. Calitatea e pe planul secund și foarte puțini dintre ei se gândesc l ...
Institutul Național de Statistică a anunțat că exporturile FOB ale României au atins un nivel record în luna iulie 2014, ajungând la 21.056,9 milioane lei (4.776,9 milioane euro). Importurile CIF au însumat 23.352,1 mili ...
Vânzările de autoturisme noi au scăzut cu 22,5% în primele nouă luni din acest an, la 53.582 unități, dar importurile de autovehicule rulate au avansat cu peste 80%, 2012 fiind un an catastrofal pentru piața auto, potriv ...
România a importat în primele cinci luni din acest an 45.498 tone de carne de porc, de opt ori mai mult decât exporturile realizate în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2012, arată datele furnizate Agerpres de Ministerul Agri ...
---- Publicitate ----
Cele mai accesate ştiri
Cuget Liber (https://cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri. Află mai multe sau Sunt de acord