Importurile care ne pun viața în pericol

713
Importurile care ne pun viața în pericol - importuri1-1461759773.jpg

Articole de la același autor

Magazinele din România și întreaga Europă sunt "inundate" de mărfuri chinezești. Marea majoritate a cumpărătorilor le preferă datorită prețurilor mici. Calitatea e pe planul secund și foarte puțini dintre ei se gândesc la pericolele ce se ascund în aceste produse. 


Consumatorii merg pe mâna autorităților și a comercianților. Își spun: "Dacă produsul a ajuns în raft, înseamnă că nu-i nimic în neregulă cu el."


Chiar așa o fi? Eu am avut destule experiențe neplăcute cu produsele chinezești. Am cum-părat obiecte din plastic și am constatat ulterior că degajau mirosuri neplăcute, produse textile care au început să își piardă culoarea la a doua spălare și să li se destrame urzeala după a cincia, am cumpărat papuci pe care a trebuit să-i arunc, pentru că vopseaua de pe ei se lua pe picioare, echipamente electronice care s-au stricat foarte repede… Și, cu toate astea, continui să cumpăr produse chinezești, pentru că sunt ieftine și nu mă gândesc că ar putea să-mi pună sănătatea în pericol.


Un raport recent al Comisiei Europene m-a pus pe gânduri, făcându-mă să mă întreb dacă n-ar fi cazul să fiu mai circumspect în privința produselor ieftine, în general, și a celor chinezești, în particular. Potrivit acestuia, în 2015 au fost declanșate, la nivelul Uniunii Europene, alerte în legătură cu 2.072 de produse nealimentare periculoase, iar în legătură cu ele au fost întreprinse 2.745 de acțiuni. 


Cele mai mult alerte au avut ca obiect produsele achiziționate online. În prezent, peste 65% dintre europeni cumpără produse prin intermediul comerțului electronic, fapt ce sporește riscul ca acestea să nu fie supuse unei verificări de siguranță.


Principalele două categorii de produse care au declanșat alerte, în 2015, au fost jucăriile (27%) și îmbrăcămintea, textilele și articolele de modă (17%). Aceleași produse au făcut, de asemenea, obiectul celor mai multe notificări în anul 2014. În ceea ce privește riscurile, cel mai frecvent semnalat a fost riscul chimic (25% din totalul aler-telor), urmat de riscul de vătămare (22%). 


Riscurile chimice semnalate cel mai frecvent în 2015 erau legate de produse precum bijuteriile fantezie, care conțineau metale grele dăunătoare, cum ar fi nichelul și plumbul, sau jucăriile care conțineau ftalați (plastifianți care pot cauza probleme de fertilitate).
Potrivit raportului, China este în continuare principala țară de origine a produselor notificate în sistemul de alertă, 62% din produsele periculoase notificate provenind din această țară. Pe de altă parte, China este cea mai mare sursă de importuri în UE.


Comisia Europeană caută soluții de îmbunătățire a sistemului de alertă rapidă. Există deja o cooperare reușită cu personalul de control la frontieră și cu platformele de vânzări online. Urmează a se lua noi măsuri privind vânzările online. 


Pe de altă parte, UE colaborea-ză cu China în cadrul sistemului de alertă rapidă. Fiecare notificare referitoare la un produs de origine chinezească este trimisă autori-tăților chineze, pentru ca acestea să trateze chestiunea direct cu fabricantul sau exportatorul, atunci când respectivii operatori economici pot fi identificați.


De-a lungul anilor, în urma controalelor autorităților române, au fost retrase din rafturile magazinelor mari cantități de jucării cu neconformități sau considerate periculoase, provenite din China. Îngrijorător este faptul că acestea reușiseră să intre în țară și să fie puse în vânzare. Și mai îngrijorător este faptul că marea majoritate a importurilor periculoase scapă oricărui control. Și aici nu e vorba doar de vigilență, ci de lipsa unui sistem eficient, de verificare exhaustivă sau prin sondaj, atât în țara producătoare, cât și în țara importatoare a produselor comercializate.


Atâta vreme cât industria românească și europeană vor continua să producă scump, vom continua să cumpărăm mărfuri chinezești ieftine, de proastă calitate sau periculoase, cu credința că autoritățile veghează la securitatea noastră.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5959 secunde