Toate știrile despre incendiu în ziarul Cuget Liber Online.

Incendiu

Incendiu este un termen care se manifestă prin mai multe elemente ca de exemplu: lumina produsă de flăcările focului, pârjolului și scânteilor care au scăpat de sub control, temperatura ridicată care accelerează propagarea focului și duce la topirea unor materiale, fumul care poate fi în cantitate și culoare diferită în funcție de materialul combustibil care arde.
Pe scurt orice foc nedorit de dimensiuni mari care a scăpat de sub control și care de regulă produce pagube mari, poate fi numit incendiu. Pentru a putea izbucni un incendiu prima condiție este existența unui material combustibil. Apoi, acest material trebuie încălzit deasupra punctului său de aprindere.
Cauzele incendiului pot fi:
de natură tehnică, instalații electrice necorespunzătoare, defecte,
neglijență, frecvent produsă de focuri de tabără, țigări, chibrituri, lumânări nestinse corect, sudare nesupravegheată,
naturale (fulger), sau autoaprinderea a unor substanțe care ajung în contact cu oxigenul.
Aceste cauze duc la incendii sau explozii urmate de incendii.
2484 articole cu tagul "incendiu". Ultima știre adaugata : Miercuri, 22 Iulie 2026.

04 Iunie 2015
Gigantul informatic Apple le-a cerut utilizatorilor de boxe portabile Beats Pill XL să returneze produsul din cauza unor probleme la bateria acestuia care se poate supraîncălzi. De la lansarea sa pe piață, în noiebr ...
02 Iunie 2015
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" au fost solicitați să intervină, duminică seara, în localitatea Băneasa, unde o locuință a fost surprinsă de flăcări. Vecinii lui Gigi T. au sunat la 1 ...
Stire din Eveniment : MAȘINĂ DISTRUSĂ de flăcări în zona Abator /  GALERIE FOTO
27 Mai 2015
Militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" au fost solicitați să intervină pe Șoseaua Mangaliei la un autoturism care a luat foc. O autospecială din cadrul detașamentului Port s-a deplasat în zona Ab ...
21 Mai 2015
Pompierii constănțeni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, pe Aleea Castanilor din municipiul Constanța, unde a izbucnit un incendiu într-o locuință.
12 Mai 2015
Din cele 177 de incendii înregistrate de la începutul anului în Constanța, mai mult de jumătate dintre ele (94) au fost la case. Trendul este unul crescător față de anii precedenți, anunță pompierii constănțeni, care spu ...
Cuget Liber -
07 Mai 2015
Aeroportul Fiumicino, din Roma, va rămâne închis până la ora locală 14:00 (12:00 GMT) și până la această oră toate zborurile sunt anulate. Măsura a fost luată după izbucnirea unui incendiu de proporții în timpul nop ...
07 Mai 2015
Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină, ieri, în jurul orei 10, pentru a stinge un incendiu la o navă din Șantierul Naval Midia. Focul a izbucnit în timpul efectuării unor lucrări de mentenanță la bordul n ...
Stire din Eveniment : UPDATE. INCENDIU în portul Midia / Navă militară, în flăcări!
UPDATE: "În timpul efectuării unor lucrări de mentenanță în Șantierul Naval Midia, la bordul navei Școală de Sprijin Logistic pentru Fregate 281 "Constanța" a izbucnit un incendiu. Nava se afla andocată în acest șan ...
05 Mai 2015
Potrivit ultimelor date de la fața locului, incendiul de la bordul portcontainerului "Hanjin Green Earth" nu fusese stins în dimineața zilei de 4 mai 2015. Circa cinci remorchere și nave de salvare se luptau cu flăcările ...
03 Mai 2015
La bordul portcontainerului "Hanjin Green Earth" a izbucnit un incendiu, cauzele fiind încă necunoscute. În momentul producerii sinistrului, nava tranzita Canalul Suez. Focul a deteriorat sau distrus cel puțin 50 de ...
Stire din Actualitate : Ucraina / Incendiul de lângă centrala nucleară de la Cernobâl, stins în totalitate
Cuget Liber -
02 Mai 2015
Pompierii ucraineni au stins complet incendiul forestier care a făcut ravagii, timp de patru zile, în zona contaminată de radiații de lângă centrala nucleară avariată Cernobâl, a anunțat, sâmbătă, Serviciul pentru Situaț ...
Cuget Liber -
30 Aprilie 2015
Incendiul de vegetație care a izbucnit în Ucraina în apropierea centralei de la Cernobîl, scena celui mai mare dezastru nuclear civil în 1986, este 'sub control', au anunțat responsabili ai Serviciului de Stat pentru Sit ...
Stire din Actualitate : Feribot cu 170 de parsoane la bord, în flăcări, în Marea Mediterană
Cuget Liber -
28 Aprilie 2015
Un feribot având la bord 170 de pasageri a luat foc în largul coastei Spaniei, în Marea Mediterană.Primele informații susțin că feribotul se îndrepta către Valencia, dinspre Palma de Mallorca. Există mai multe informații ...
28 Aprilie 2015
O amplă anchetă internă se desfă-șoară, în aceste zile, la Penitenciarul Poarta Albă, pentru a se stabili cum de a fost posibil incendiul de săptămâna trecută, de la Secția Exterioară Valea Seacă, ce a pus în pericol via ...
Stire din Eveniment : INCENDIU la Penitenciarul Poarta Albă. Mai mulți deținuți, evacuați
22 Aprilie 2015
Un incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp la Penitenciarului Poarta Albă, secția exterioară din Valu lui Traian.Pompierii au fost solicitați la ora 20.17. Incendiul se manifestă la acoperișul unei magazii de apro ...
Cuget Liber -
18 Aprilie 2015
Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, în parteneriat cu ISU "Dobrogea", a desfășurat, vineri, un exercițiu tactic la rafinăria Petromidia și în imediata apropiere a acesteia, pentru test ...
Stire din Eveniment : Incendiu pe strada Pandurului din Constanța
Cuget Liber -
12 Aprilie 2015
Un incendiu a fost anunțat pe strada Pandurului din Constanța. Focul a izbucnit la un apartament situat la numărul 55, bloc 13. Pompierii din cadrul ISU se îndreaptă către locul incidentului. Focul a izbucnit în deb ...
10 Aprilie 2015
Tragedie la Satu Mare. Șase persoane, dintre care trei copii, toți membri ai aceleiași familii, au murit în această în noapte într-un incendiu care le-a cuprins locuința improvizată.Potrivit PortalSM.ro, copiii morți ave ...
Stire din Eveniment : Atenție la incendiile  de vegetație uscată!
10 Aprilie 2015
În primele trei luni ale anului 2015 au avut loc de trei ori mai multe incendii de vegetație uscată comparativ cu anii precedenți. Intervenția specializată pentru stingerea acestor arderi necesită utilizarea unui volum a ...
Cuget Liber -
05 Aprilie 2015
Producătorul auto american Crysler a fost condamnat de un tribunal din statul Georgia la plata unor daune de 150 de milioane de dolari pentru moartea unui băiat de patru ani într-un accident din 2012, când rezervorul maș ...
Cuget Liber -
04 Aprilie 2015
Un incendiu puternic s-a declanșat într-un complex al societății General Electric din orașul Louisville (statul Kentucky), relatează postul Sky News și ediția electronică a revistei Time. Incendiul a cuprins întreag ...
04 Aprilie 2015
Un simplu scurtcircuit la instalația electrică te poate lăsa fără autoturism și, în cazurile mai grave, îți poate provoca răni grave pentru că nu ai știut Cum să reacționezi. Cauzele incendiilor la autotur ...
Cuget Liber -
28 Martie 2015
Trei clădiri din cartierul East Village al metropolei New York s-au prăbușit după ce au fost cuprinse de foc joi după-amiază (ora locală) în urma unei posibile explozii de gaz, provocând rănirea a 19 persoane, dintre car ...
26 Martie 2015
Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale are consecințe grave asupra comunității prin pierderi de vieți omenești, producerea de pagube materiale și afecta ...
19 Martie 2015
Pompierii de la ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, în noaptea de marți spre miercuri, pentru stingerea unui incendiu la acoperișul unei locuințe, în localitatea Aliman. La fața locului au ajuns în scurt timp t ...
18 Martie 2015
Pompierii de la ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, în noaptea de marți spre miercuri, pentru stingerea unui incendiu la acoperișul unei locuințe, în localitatea Aliman. La fața locului au ajuns în scurt timp t ...
Cuget Liber -
17 Martie 2015
Un incendiu a izbucnit în clopotnița unei celebre mănăstiri din secolul al XVI-lea la Moscova, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență într-un comunicat, citat de AFP. Incendiul, care s-a întins pe o sup ...
Cuget Liber -
09 Martie 2015
Ministerul român al Afacerilor Externe cere autorităților italiene investigarea unui posibil nou caz de incendiere a unui automobil aparținând unui cetățean român la Roma, informează un comunicat MAE citat de evz.ro.Cinc ...
25 Februarie 2015
85 de incendii au izbucnit, în județul Constanța, de la începutul anului. Dintre acestea, 20 au avut drept cauză coșurile de fum. Grav este faptul că s-au produs incendii și la construcțiile noi. "Prin activitatea de av ...
19 Februarie 2015
Pompierii constănțeni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să lichideze un incendiu izbucnit într-un apartament de pe B-dul Aurel Vlaicu, din municipiul Constanța. 
Pagina a fost generata in 0.0872 secunde