Atac terorist la Tel Aviv, Hamas a revendicat atentatul

de Cuget Liber Joi, 22 Noiembrie 2012 277
Cel puțin zece persoane au fost rănite, dintre care trei grav, într-o explozie, la bordul unui autobuz, la Tel Aviv, au anunțat serviciile israeliene de ambulanță, Guvernul apreciind că este vorba despre un atac terorist. 

"Aparent a avut loc o explozie într-un autobuz, la Tel Aviv. Circumstanțele nu sunt încă clare", a declarat, pentru AFP, Louba Samri, o purtătoare de cuvânt a poliției. 
"O bombă a explodat într-un autobuz în centrul orașului Tel Aviv. Este un atac terorist", a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului.
Explozia s-a produs în apropierea Ministe-rului israelian al Apărării, cu sediul la Tel Aviv.
v v v
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a îndemnat, ieri, la oprirea imediată a tirurilor de rachete palestiniene asupra unor zone israeliene locuite, într-o conferință comună cu președintele palestinian Mahmoud Abbas.
"Reiterez apelul de încetare imediată a tirurilor de rachete lansate de militanți palestinieni asupra unor zone israeliene locuite. Acest lucru este inacceptabil", a declarat Ban Ki-moon la finalul unei întâlniri cu Abbas, la Ramallah. 
"A venit momentul diplomației și încetării violențelor", a adăugat Ban Ki-moon, în contextul în care ostilitățile între Israel și Hamas în Fâșia Gaza continuă de o săptămână. 
"Securitatea și bunăstarea tuturor populațiilor civile sunt primordiale pentru mine", a continuat el. "Îi îndemn pe toți cei care se află în posesia unor arme să respecte dreptul umanitar", a declarat el.
v v v
Mișcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâșia Gaza, a temperat zvonurile cu privire la iminența unui armistițiu cu Israelul, subliniind că acesta va putea fi anunțat doar de către Egipt și îndemnând grupările palestiniene să "continue să riposteze crimelor israeliene".
O serie de oficiali egipteni au declarat, în același timp, că așteaptă un răspuns israelian la o propunere de acord din partea Egiptului.
O întâlnire a avut loc între șeful serviciilor egiptene de informații, Rafat Chehata, "o delegație Hamas condusă de către Khaled Meshaal și o delegație a Jihadului Islamic condusă de către Ramadan Shallah, dar s-a încheiat fără să se ajungă la un acord cu privire la armistițiu", a declarat, pentru AFP, o sursă apropiată negocierilor de la Cairo.
"Nu s-a obținut un acord, deoarece Israelul nu a răspuns pozitiv propunerii egiptene", a adăugat sursa citată. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei