Cancelarul Olaf Scholz îşi invită coaliţia să fie unită după eşecul de la europarlamentare

de Sorin MIHALACHE Duminică, 16 Iunie 2024 107
Cancelarul german Olaf Scholz, al cărui Partid Social-Democrat a suferit o înfrângere istorică la alegerile pentru Parlamentul European, şi-a invitat coaliţia - subminată de dispute interne - „să-şi revină”, declarându-se totodată convins că va putea candida pentru un al doilea mandat în funcţie în 2025, informează agenţia AFP.
El a admis că alianţa inedită pe care partidul său o formează cu Verzii şi Partidul Liberal îşi afişează prea mult dezacordurile.
„Cred că este una din criticile pe deplin justificate ale multor cetăţeni că se discută prea mult. Trebuie să ne revenim şi să fim uniţi astfel încât să ajungem la acorduri. Cetăţenii au dreptul să ceară ca lucrurile să se schimbe”, a declarat el pe canalul public ARD.
Aflat la putere de la sfârşitul anului 2021, acest guvern a fost marcat de disensiuni în numeroase probleme, de la politica energetică la măsuri privind schimbările climatice, trecând prin cheltuielile bugetare.
Cele trei partide ale coaliţiei au suferit o înfrângere severă în cursul alegerilor pentru Parlamentul European, SPD-ul lui Olaf Scholz obţinând cel mai slab scor la un scrutin naţional din 1949.
În faţa acestui rezultat dezamăgitor, criticile la adresa lui Olaf Scholz se înmulţesc în cadrul partidului său. Totuşi, cancelarul a afirmat că este sigur că va fi viitorul candidat al SPD la funcţia de şef al guvernului după alegerile legislative preconizate pentru toamna anului 2025.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei