Prințesa Anne a Marii Britanii, în spital, după ce a suferit o comoție cerebrală

de Madalina PETRESCU Marţi, 25 Iunie 2024 159
Prinţesa Anne, în vârstă de 73 de ani, a fost internată în spital luni, 24 iunie, după ce a suferit răni minore și o comoție cerebrală pe proprietatea sa din Gloucestershire, a anunțat Palatul Buckingham, relatează BBC.

Familia regală a Marii Britanii așteaptă ca prințesa Anne, care este al doilea copil al fostei regine Elisabeta a II-a, să se recupereze complet și rapid după incidentul de la proprietatea din Gatcombe Park, a precizat Palatul Buckingham, fără să explice însă despre ce incident este vorba.

Deși cauza rănii nu a fost precizată, BBC a notat că ar putea fi rezultatul unui impact cu capul sau copitele unui cal. Prințesa ar fi trebuit să înceapă o vizită în Canada la sfârșitul acestei săptămâni, dar va rămâne în spitalul Southmead, din Bristol, „ca măsură de precauție pentru observație”.

„Regele Charles a fost informat cu promptitudine și se alătură întregii familii regale, trimițându-i prințesei cele mai calde urări pentru o recuperare rapidă”, se mai arată în declarația de presă.

Cine este prințesa Ann a Marii Britanii

Anne Elizabeth Louise Alice este cunoscută drept una dintre cele mai harnice și mai muncitoare membre ale familiei regale, îndeplinind numeroase angajamente. Simțul datoriei publice, combinat cu o abordare lipsită de prejudecăți, a făcut-o extrem de populară, cu un nivel ridicat de apreciere în sondajele de opinie. Ea este cunoscută pentru interesul său pentru cai și pentru realizările sale în sporturile ecvestre, devenind primul membru al familiei regale care a participat la Jocurile Olimpice, este vorba despre Montreal 1976, notează libertatea.ro

Prințesa Anne este al doilea copil al fostei regine a Angliei, Elisabeta a II-a, și al prințului Philip, ambii decedați, și a fost al treilea în linia de succesiune la tron când s-a născut, în 1950. Acum ocupă locul 17 în linia de succesiune. Ea s-a căsătorit de două ori. Cu primul soț, căpitanul Mark Phillips, are doi copii, Peter și Zara. Al doilea soț este viceamiralul Sir Timothy Laurence.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei