Reprezentanți din peste 190 de țări s-au reunit, ieri, la Varșovia, în cadrul celei de-a 19-a conferințe ONU privind schimbările climatice, care trebuie să pună ba-zele unui acord global așteptat în 2015, la Paris, pentru limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), relatează France Presse.
- Publicitate -
Această conferință, programată să se desfășoare până în data de 22 noiembrie, își propune să combată încălzirea planetei, a cărei temperatură ar putea crește cu până la 5 grade Celsius în cazul în care nu se vor lua măsuri serioase pe plan mondial, au tras un semnal de alarmă, în septembrie, experți ai GIEC (Grupul interguverna-mental privind schimbările climatice). Or, co-munitatea internațională nu și-a fixat ca obiectiv decât limitarea creșterii temperaturii cu 2 grade Celsius în raport cu perioada preindustrială.
La Varșovia, se lansează astfel negocieri care ar urma să dureze doi ani și care ar trebui să conducă în 2015, la Paris, la un acord global, ambițios și obligatoriu din punct de vedere legal de reducere a GES. Înțelegerea ar putea intra în vigoare începând cu anul 2020.