Danemarca a ridicat nivelul de alertă de securitate cibernetică

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 01 Februarie 2023 191
Danemarca a decis sporirea nivelului de alertă de securitate cibernetică de la mediu la ridicat, după mai multe atacuri cibernetice comise de grupuri de hackeri pro-ruşi în ultimele săptămâni, a anunţat Centrul pentru Securitate Cibernetică danez, informează Reuters.
„Nivelul de risc este sporit în urma activităţii intense în rândul activiştilor cibernetici pro-ruşi, care au efectuat numeroase atacuri contra unor ţinte din interiorul unei game largi de ţări NATO”, a menţionat Centrul pentru Securitate Cibernetică danez într-un comunicat.
Website-urilemai multor instituţii şi companii din Danemarca, printre care banca centrală, ministere, armata şi bănci comerciale, au devenit în ultima lună tot mai mult ţinte ale aşa-numitelor DDoS (distributed denials of service), care direcţionează traficul către servere ţintite în tentativa de a le face inaccesibile online.
Grupuri de hackeri pro-ruşi au revendicat pe Telegram atacuri recente asupra instituţiilor daneze. Moscova a respins constant acuzaţia că ar fi implicată în aceste atacuri.
Hackerii sunt împinşi de motive politice sau ideologice, ceea

 ce creşte probabilitatea atacurilor ca răspuns la incidente izolate precum arderea unor exemplare din Coran în faţa ambasadelor Turciei la Stockholm şi Copenhaga, şi au devenit mai performanţi în ceea ce priveşte planificarea şi executarea atacurilor, lucru care le conferă mai multă putere de lovire, a explicat Centrul pentru Securitate Cibernetică danez, care a precizat că se aşteaptă la mai multe atacuri asemănătoare în viitor.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei