Decizia Marii Britanii care aruncă UE în aer

de Cuget Liber Miercuri, 09 Ianuarie 2013 878
Premierul britanic David Cameron avertizează că va bloca modificarea tratatului UE pentru crearea unei uniuni monetare mai eficiente, dacă partenerii din UE nu vor accepta și schimbările cerute de Marea Britanie pentru un parteneriat mai lejer al țării cu UE, potrivit The Guardian.
Cameron a lansat avertismentul într-un interviu la BBC, pe fondul speculațiilor referitoare la conținutul unui discurs pe care îl va susține în această lună, pe tema solicitărilor sale pentru o relație mai puțin strictă cu Uniunea Europeană.
El a reiterat pe de altă parte că nu vrea ieșirea Marii Britanii din UE, el argumentând că țări din afara Uniunii precum Norvegia sunt supuse regulilor comunitare fără să aibă vreo influență asupra politicilor acesteia.
"Ce se întâmplă acum în Europa este o schimbare majoră, determinată de existența euro. Țările din zona euro trebuie să se schimbe, pentru ca moneda să funcționeze. Trebuie să se integreze mai mult. Nu există în lume o uniune monetară care să nu aibă o uniune bancară sau fiscală. Această schimbare implică o modificare a naturii organizației, astfel că suntem îndreptățiți să cerem unele schimbări și pentru noi", a spus Cameron.
Marea Britanie poate respinge prin veto modificările necesare pentru supravegherea bancară și a deficitelor, pentru că orice schimbare în tratat necesită sprijinul tuturor membrilor UE.
Surse europene au declarat pe de altă parte că nu este sigur că va fi necesară modificarea tratatului, dar chiar și așa, dacă Marea Britanie se va opune, există soluția acordurilor interguvernamentale.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei