Un bărbat identificat drept Emanuel L. Lutchman, în vârstă de 25 de ani, acuzat că intenționa să comită un atac într-un restaurant din New York în noaptea de Revelion, a fost arestat și acuzat că a încercat să sprijine gruparea jihadistă Statul Islamic, a anunțat Ministerul de Justiție al SUA, relatează Reuters.
Lutchman, care a susținut că a primit indicații de la un presupus membru al grupării teroriste, intenționa să atace un restaurant în Rochester (localitate în nordul statului New York), unde locuiește, potrivit unei plângeri penale. Lutchman a fost arestat miercuri.
Bărbatul i-ar fi spus unui informator plătit de FBI că ar putea amplasa o bombă în interiorul localului și ar putea răpi și ucide oameni. "Aș omorî pe cineva. N-am nicio problemă cu asta", ar fi spus Lutchman, potrivit plângerii penale, în care se mai preciza că individul intenționa să folosească și cuțite în timpul atacului, scrie Agerpres.