Primul președinte al Republicii Moldova a murit

de Madalina PETRESCU Joi, 14 Septembrie 2023 990
Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, a încetat din viață la 83 de ani. Ziua înmormântării va fi declarată zi de doliu național.

Anunțul cu privire la decesul acestuia a fost făcut de către Constantin Tampiza, fostul ministru moldovean al Economiei.

Fostul șef de stat a murit după ce a pierdut lupta cu o boală incurabilă. Potrivit informațiilor, decesul s-a produs în jurul orei 23:30.

„La 13 septembrie, la ora 23.30, Președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a cedat în lupta cu boala incurabilă. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească lângă cei drepți”, a scris Constantin Tampiza, potrivit tv8.md.

Mircea Snegur a fost un susținător al proclamării suveranității și a obținerii independenței Republicii Moldova.

Mircea Snegur a ocupat funcția de președinte în perioada 1990-1996 și a fost una dintre figurile-cheie ale mișcării de eliberare și renaștere națională. El a jucat un rol crucial în sprijinirea proiectului de lege care a acordat limbii române statutul de limbă oficială și a reintrodus drapelul tricolor.
Pe lângă acest lucru, Mircea Snegur a fost un susținător al proclamării suveranității și a obținerii independenței Republicii Moldova. A contribuit semnificativ la recunoașterea tânărului stat de către țările occidentale.

În anul 1996, Mircea Snegur a fost învins în alegeri de către Petru Lucinschi.

În perioada 2 martie-21 iulie 1992, atunci când a avut conflictul din Transnistria, Mircea Snegur a autorizat intervenția militară împotriva forțelor rebele, cele care erau ajutate de trupele sovietice. A fost vorba despre un conflict politic care a degenerat într-unul armat, pornit în 1990, atunci când autoproclamata Republica Moldoveană Nistreană și-a proclamat independența.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei