Chichițele concediului de odihnă…

de Florica ZDRU Joi, 29 Noiembrie 2012 224
"La noi la firmă au fost niște probleme și suntem șase salariați care nu ne-am făcut decât o fracție din concediu, așa cum ne-au programat la începutul anului și nici nu se poate lua concediu până la sfârșitul anului. Ne rugăm de ei să ne dea banii pentru zilele rămase, dar doamna de la Personal spune că nu per-mite legea și o să ne trimită în concediu în ianuarie 2013. În alți ani s-a putut și acum nu se mai poate?" (Maria T.)
v v v
Legislația permite fracționarea concediului de odihnă, însă angajatorul are obligația să stabilească această programare, cu condiția ca fiecare salariat să aibă posibilitatea să efectueze într-un an calendaristic măcar o perioadă de zece zile lucrătoare de concediu neîntrerupt - ne-a explicat Manuela Marcu, specialist în probleme de muncă. Sărbătorile legale în care nu se lucrează, dar și zilele libere plătite după cum este stipulat în contractul colectiv de muncă nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual. 
Dacă, totuși, se întâmplă ca un angajat să nu-și efectueze tot concediul de odihnă la care are dreptul, atunci Codul Muncii îl obligă pe angajator să-i acorde salariatului respectiv concediul cuvenit până la sfârșitul anului următor. Când este vorba despre dreptul la odihnă, legislația este fără echivoc: acesta nu poate face obiectul renunțării, limitării sau al vreunei cesiuni, mai exact, concediul de odihnă, al cărui scop este refacerea capacității de muncă, trebuie, în mod normal, efectuat potrivit programării. 
Cât privește efectuarea concediului în anul următor, aceasta este permisă numai în anumite cazuri prevăzute expres de legi speciale (cu referire la anumite categorii de personal, spre exemplu) sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei