"Am înțeles cât a fost criză că se mai întârzia cu salariile, dar acum treaba merge cât de cât bine, însă tot pe vechiul obicei s-a rămas. Mai mult, avem de recuperat câte 300 de lei din salariile pe anul trecut mai mulți salariați, dar s-a cam uitat de asta. Mai avem vreo șansă ca să ni se dea toți banii cuveniți, fără scandal?" – întreabă un cititor.
- Publicitate -
v v v
Salariatul care se consideră nedreptățit și dorește să-și recupereze anumite drepturi salariale cuvenite, dar neplătite de către angajator are tot dreptul să facă acest lucru. După cum ne-a explicat Manuela Marcu, specialist în probleme de muncă, neplata la timp constituie un motiv care îi permite salariatului chiar să-și acționeze angajatorul în instanță. Însă, e de preferat să nu se meargă, din start, atât de departe, ci să se caute o formulă de rezolvare a problemei pe cale amiabilă. Dacă însă nu se ajunge la o soluție convenabilă, angajatul nu poate fi oprit de nimeni să-și dea angajatorul în judecată: "Cititoarea dumneavoastră ar trebui să vină cu mai multe elemente, pentru relații mai detaliate. Însă, nu încape îndoială că orice salariat, pentru munca prestată în condițiile contractului semnat, are dreptul nu doar la un salariu, ci și la anumite adaosuri. De asemenea, e bine să se știe că solicitările privind obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale trebuie făcute în termen de trei ani. Totul, din cauză că peste termenul de trei ani de la momentul scadenței obligației de plată intervine prescrierea".