"Profitând de această rubrică din ziarul dumneavoastră, îmi permit să întreb ce fel de fond de ten s-ar potrivi unei femei nu foarte tinere? Vă mulțumesc pentru răspuns" - Liliana, 57 ani.
- Publicitate -
v v v
Înainte de a intra în detalii, Bogdana Oancea, specialistă în cosmetică (Salonul Crazy Colors, str. Adamclisi nr. 3, bloc P 3, Constanța, telefon 0341/452070; 0722/447325), face precizarea că, în ritualul de înfrumusețare, un singur lucru este important: perseverența.
Referitor la fondul de ten pentru persoane mature, ne-a explicat că el trebuie să fie cât mai luminos posibil (pentru că, din cauza ridurilor, tenul își pierde, de-a lungul anilor, capacitatea de a reflecta lumina). Din fericire, fondurile de ten antirid au această proprietate. Ideal ar fi să vă orientați către un pigment cu tentă de roz, care să mai învioreze aspectul tenului.