Potrivit legislației, bolnavii cu probleme psihice internați fără voința lor în instituțiile medicale cu profil psihiatric sunt evaluați de Comisia medicală din spital, care hotărăște menținerea, dar și încetarea internării nevoluntare, în funcție de caz.
De regulă, oamenii cu probleme emoționale sunt scoși în afara normalității, fiind etichetați chiar și de membrii propriilor familii... defecți, perverși, retardați, răi, nebuni, anormali și lista ar putea continua.
Faptul că bolnavii psihici pot avea oricând izbucniri iraționale îi determină pe cei din preajma lor să se afle în stare de alertă, întrucât se așteaptă, pe nepusă masă, la cele mai neplăcute sau chiar periculoase reacții din partea lor.
Într-o asemenea situație delicată se află și Ana L. (33 ani), din Constanța, a cărei mamă a avut dintotdeauna un comportament agitat, iritabil, cu frecvente accese de furie.
"În decembrie voi împlini 33 de ani și pot să spun că trăiesc un calvar lângă mama mea de foarte mulți ani. Când eram micuță mă gelozea că l-aș fi iubit mai mult pe tăticul decât pe dânsa, mă acuza că mă bag în sufletul bunicilor, cu care nu-și vorbea, că îi stric hainele, că fur din casă. De bătut, nu am încasat de la dânsa nici măcar o pălmuță. În schimb, din orice făcea mare caterincă și mă toca la greu de nervi. Îmi aduc aminte că tata, care ținea tare mult la dânsa, a dus-o la medic – cred că eu aveam 12 ani atunci. S-a tratat și o perioadă n-a mai pândit pe nimeni. Apoi tata a avut un accident de mașină și a murit, iar boala mamei a luat-o de la capăt. După ce l-am pierdut pe tata cred că înnebunisem de-a binelea amândouă. Norocul meu a fost că aveam o mătușă doctoriță (acum e în Australia), care ne-a adus tratament la amândouă. Eu l-am urmat și m-am făcut bine, dar mama n-a vrut să înghită nicio pastilă. Au trecut aproape patru ani de atunci și efectiv nu o mai suport. Îmi pare rău că doar e mama mea și numai pe dânsa o am, nici nu se pune problema s-o părăsesc la greu. Dar sunt disperată că îmi distruge viața inconștient și m-a epuizat psihic. De multe ori am rugat-o să se interneze, dar refuză să vorbească cu orice doctor, iar medicul de familie mi-a spus că legea nu permite unui om, chiar și cu probleme mintale, să fie internat cu forța. Mă doare sufletul, dar mama mea e defectă cu capul. Îndrumați-mă să aflu cum pot s-o internez. Vă dau cuvântul meu că n-aș suporta s-o las la Psihiatrie toată viața! Vreau doar să se vindece, că are 58 de ani și merită să fie sănătoasă. Vă mulțumesc din suflet!".
vvv
Dragă Ana, dr. Elena Bandea, specialist în neuropsihiatrie, ne-a spus că nu ești singura aflată într-o situație atât de delicată. Prima recomandare pe care ți-o face este să discuți cu un psihiatru, pe care să-l inviți să încerce o discuție cu mama ta, pentru administrarea unui tratament la domiciliu.
Abia după eșuarea acestei strategii vei fi nevoită să urmezi procedura legală a internării nevoluntare a mamei în spital, care cuprinde următorii pași:
1. Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către: a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană; b) familia persoanei; c) reprezentanții serviciilor abilitate ale ad-ministrației publice locale;
d) reprezentanții poliției, jan-darmeriei, parchetutui sau pom-pierilor.
2. Motivele solicitării internării nevoluntare se certifică sub semnătură de către persoanele menționate mai sus, cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstan-țelor care au condus la solicitarea internării nevoluntare, a datelor de identitate ale persoanei în cauză și a antecedentelor medicale cunoscute.
La interval de 15 zile, bolnavii nevoluntari sunt evaluați de Comisia medicală din spital, care hotărăște, în funcție de evoluția stării de sănătate, menținerea sau încetarea internării nevoluntare.
Așadar, nu ai motive de temere că odată internată, mama ta va rămâne pe viață la Psihiatrie.
- Publicitate -
