Vineri, 05 Iunie 2026

Rețeta zilei Scrumbii cu sos englezesc

de Cuget Liber Sâmbătă, 04 Iulie 2009 405 1 min citire
Scrumbii cu sos englezesc
Ingrediente: 4 scrumbii de circa 250 - 300 g fiecare, 2 căni de zeamă (supă) de zarzavat (morcov, păstârnac, rădăcină de pătrunjel, ceapă), zeama unei lămâi, o linguriță amidon alimentar, piper boabe, piper măcinat, sare, o foaie de dafin, o linguriță coajă rasă de lămâie.
Pentru garnitură: 500 g legume (ceapă, ardei gras, gogoșar, roșii, morcov).
Mod de preparare: Mai întâi se curăță scrumbiile, înlăturându-li-se capul și golindu-se de intestine (nu se taie pe burtă). Se spală și se pun 10 minute în apă rece. Peștii se crestează cu două "x"-uri pe ambele părți, se freacă apoi cu sare și piper, după care se pun într-un vas termorezistent și se toarnă peste ei o cană de zeamă de zarzavat. Se dă vasul la cuptor, la foc mic, unde se lasă 20 de minute. Se scot peștii pe platoul de servit și se acoperă cu sos englezesc.
Sosul se pregătește astfel: se dizolvă amidonul într-o cană de zeamă de zarzavat, se pune sare și apoi se lasă pe foc să fiarbă în clocot cinci minute împreună cu o foaie de dafin, piper boabe și puțină coajă rasă de lămâie. În tot acest timp se amestecă în cratiță cu o lingură de lemn. Când sosul s-a îngroșat suficient se pune în el zeama unei lămâi.
Drept garnitură la scrumbie se pot servi legume fierte, sotate ori pregătite la cuptor sau la grătar.
Taguri
Articolul anterior Aciditatea stomacală
Articolul următor Cum să ai o vacanță liniștită

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei