Leslie Hawke, cofondator Asociația Ovidiu Rom: "De ce politicienii nu se implică în educarea copiilor săraci?"

de Simona ANGHEL Marţi, 05 Iunie 2012 625
Leslie Hawke a ajuns în România, mai precis la Bacău, în urmă cu 12 ani, ca voluntar al Corpului Păcii. În 2001, avea să o întâlnească pe Maria Gheorghiu, trainer la Fundația Soros, alături de care a obținut primul grant de la USAID pentru cincisprezece mame sărace și pentru copii care cerșeau pe străzi.
A renunțat la jobul de editor șef al unei publicații online în New York și s-a stabilit în România, unde a fondat, în anul 2004, Asociația Ovidiu Rom.
De atunci, străbate țara în lung și-n lat și nu încetează să se minuneze ce locuri frumoase avem, dar și cât de puțin se implică politicienii în educarea păturilor sărace.
Am cunoscut-o la Castelu, unde implementează un program "Fiecare copil în gră-diniță" și am descoperit ce mult contează să crezi în ceea ce faci.
- Cum a ajuns să fie comuna Castelu benefi-ciara acestui program?
- Acum trei ani, în urma lansării proiectului "Școala te face mare", îi invitam pe cei care cunoșteau un copil care nu poate merge la școală să ne sune. Directorul școlii din Castelu, Laura Prodan, ne-a sunat și ne-a întrebat "Dar dacă eu cunosc 100 de copii care nu pot merge la școală?". Și atunci Maria i-a răspuns "Voi fi acolo mâine". Astfel au apărut, în parteneriat cu autoritățile locale, aceste tichete care îi aduc pe copiii din Castelu la grădiniță. Pentru că am descoperit că dacă acești micuți nu merg la grădiniță ei nu vor mai putea recupera la școală pentru a se alătura colegilor lor. Astăzi frec-ventează grădinița 189 de copii, din care jumătate primesc tichete pentru mâncare. Ei locuiesc pe str. Garoa-felor în condiții foarte, foarte grele.
- Să înțeleg că v-au impre-sionat puternic condițiile lor de trai?
- Este groaznic. Acești copii nu au absolut nicio șansă. Pentru că vin la școală foarte târziu, iar părinții, pentru a le cumpăra haine și încălțăminte să meargă la școală, au o mare problemă. Așadar, comunitatea locală le oferă haine, iar noi le oferim tichete pentru mâncare.
- Ce își propune programul "Fiecare copil în grădiniță", având în vedere că mai departe, la școală, neexistând tichetele, copiii nu mai vin.
- Scopul programului nu este numai de a crește prezența zilnică a copiilor, ci și de a schimba mentalitatea părinților, de a-i apropia de grădiniță și de a-i face să conștientizeze importanța educației timpurii și a școlii în ge-neral. De aceea, prin rotație, un "părinte de serviciu" asistă la clasă și ajută profesorii în activitățile cu copiii. O dată pe lună, în fiecare grădiniță se organizează "Ziua Părinților" când aceștia au obligația să ia parte la ore alături de copii. Astfel, în grădinițele unde se desfășoară programul se creează o "comunitate a părinților care vor să-și educe copiii". Mai departe, la școală, este și treaba inspec-toratelor școlare.
- Care este părerea dvs. despre sistemul de învățământ românesc?
- Nu înțeleg de ce politicienii nu se implică în educația copiilor săraci. Am fost uluită să descopăr nu numai că nu există o carte în casele lor, dar că ajung să o vadă abia la vârsta de 8 ani și să o răsfoiască. Ceea ce este foarte grav.
Taguri

Comentează știrea

mitraliera
5 iunie 2012
vai de ei...

ei nu-si educa proprii lor copii dar sa mai ajute la educarea altora.a se vedea cazuri ale copiilor de politicieni(beizadele)..........!??!??!?!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei