În
anul 2003, la propunerea Ambasadei Franței, în parteneriat cu Ministerul
Educației din România, a demarat un proiect valoros de dezvoltare și
valorificare a competențelor de comunicare în limba franceză intitulat „De la
învățământul bilingv către filierele universitare francofone". Astfel, au fost
selectate 23 de licee în care limba franceză se studia în sistem bilingv. În
cadrul acestui proiect, la finalul ciclului liceal elevii claselor bilingve pot
obține Diploma de bacalaureat cu mențiunea ”secție bilingvă francofonă”. De la
început, profesorii implicați, atât cei de limbă franceză, cât și cei de
discipline nonligvistice, au parcurs numeroase etape de formare profesională de
specialitate și lingvistică, de cercetare, de adaptare a conținuturilor
științifice scopurilor proiectului, de însușire a unei noi abordări pedagogice,
toate acestea având ca scop pregătirea elevilor atât pentru examenul de
bacalaureat francofon cât și pentru continuarea studiilor academice în
instituții francofone.
- Publicitate -
Prof.
Alina Codreanu, pasionat profesor de matematică, foarte bună cunoscătoare a
limbii franceze, pedagog rafinat și implicat, este în echipa de proiect de la
început. Manualul propus se adresează elevilor de clasa a XI-a care studiază
matematica drept disciplină non lingvistică și reunește cele patru teme care se
studiază la clasa a XI-a: Statistique Descriptive, Geometrie Dans Le Plan, Suites, Pourcentages.
Un
aspect important prezent în manual este cel referitor la integrarea
instrumentelor informatice. Prof. Alina Nițu, profesor de informatică cu o
bogată experiență profesională, completează manualul într-un mod atractiv,
accesibil, ușor de utilizat, cu activități multimedia folosind trimiteri către
manuale virtuale, surse de probleme și exerciții pentru activități de pregătire
independentă, exerciții interactive, teme de actualitate, cursuri și exerciții
video pentru fiecare dintre cele patru unități de învățare.
„Fiecare
temă cuprinde o secțiune de vocabular, definiții, teoreme, aplicații consistente
și relevante care acoperă toate aspectele teoretice. Manualul folosește un
limbaj accesibil, conținuturile sunt prezentate într-o manieră atractivă,
exemplele și aplicațiile practice vin să confere suport intuitiv noțiunilor
teoretice. La final sunt propuse probleme și subiecte de bacalaureat pentru
activitățile independente destinate elevilor. Maniera clară, completă,
sintetică de prezentare, numărul mare de aplicații variate și gradual
formulate, subiectele de bacalaureat selectate, reprezintă un real și necesar
sprijin în asigurarea pregătirii la disciplina matematică – DNL, atât pentru
elevi cât și pentru profesori", a declarat prof. dr. Gabriela Săndulescu, profesor
de matematică la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Iași, referent al acestui
manual.