Ziua de luni, 20 ianuarie 2025, a marcat un moment important în viața elevilor: S-AU DAT BURSELEEE!!! Din păcate, una este ce se așteptau să primească bursierii și alta este ceea ce au văzut pe carduri. Deopotrivă, părinții sunt revoltați de faptul că una li s-a promis copiilor de către ministrul Ligia Deca și alta este realitatea, considerând totul drept o amăgeală… politică.
- Publicitate -
Toate unitățile de învățământ din județul Constanța și-au anunțat elevii luni, 20 ianuarie, în ce interval orar sunt așteptați pentru a-și ridica bursele aferente lunii decembrie, în timp ce altora li s-au livrat pe card.
Din păcate, bursele de merit și cele de reziliență au fost mai mici decât cele anunțate de fostul ministrul al Educației, Ligia Deca. Și asta întrucât în luna decembrie au fost doar 15 zile de cursuri și șapte zile lucrătoare în vacanță, așa încât bursele au fost ajustate proporțional. Astfel, elevii care beneficiază de burse de merit au primit 307 lei în loc de 450 lei, iar cei cu burse de reziliență au primit 205 lei în loc de 300 lei.
Secretarul de stat Florian Lixandru a explicat că deși zilele de 25, 26 și 27 decembrie sunt considerate lucrătoare conform metodologiei, ele fac parte din vacanța de iarnă, ceea ce afectează calculul sumelor acordate.
Interesant este că în unele județe bursele de merit ar putea ajunge la 338 lei, iar cele de reziliență la 225 lei, în funcție de modul în care sunt considerate zilele lucrătoare și cele de vacanță. Și asta în condițiile în care scrie clar la art. 18 alin (2) din OME 5.518 „pentru lunile din anul școlar în care sunt vacanțe, modalitatea de calcul al burselor de merit, de reziliență și tehnologice este (CmB/NZL) x (NZL – NZV), unde:
CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru;
NZL = număr de zile lucrătoare din luna respectivă;
NZV = număr de zile de vacanță din luna respectivă.
(3) În calculul prevăzut la alin. (2) sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare”.
Petiție inițiată împotriva modului de acordare a burselor
Părinții solicită, prin intermediul unei petiții online, ca Ministerul Educației să revizuiască și să modifice metodologia de acordare a burselor școlare, pentru ca toate tipurile de burse - de merit, sociale, de performanță etc. – să fie acordate integral, conform valorii stabilite inițial, fără a fi reduse în funcție de numărul de zile de școală. „Elevii merită să primească suma completă promisă, întrucât aceștia își dedică timpul și efortul pentru a obține rezultate excelente, inclusiv în vacanțe, prin teme și activități extrașcolare. Bursele nu ar trebui să fie influențate de vacanțele școlare, mai ales când elevii continuă să muncească și să se pregătească intens", se arată în petiția amintită, care a strâns sute de semnături.
„Niciuna dintre luni nu permite acordarea bursei în valoare completă de 450 lei, din cauza reducerilor impuse de numărul de zile efective de școală. Acest sistem subminează valoarea totală promisă elevilor, reducând semnificativ suma anuală primită", este de părere un părinte.
În timp ce un altul s-a înfuriat când a văzut ce le-a debitat mintea acestor "minunați" miniștri. „Nu știu de ce se tot ridică în slăvi suma de 450 lei, care de fapt NU A FOST NICIODATĂ aceasta… Și chiar nu au cum să ia această sumă în nicio lună, atât timp cât suma este împărțită la zile efective de școală și nu la zile calendaristice. Este o mare minciună politică și scoatere de ochi, atât a copiilor, cât și a părinților", a transmis aparținătorul.
Ne permitem să-l contrazicem: luna martie este singura care nu va fi grevată de nicio vacanță sau zi liberă, așa încât s-ar părea că în aprilie bursierii se vor bucura de cei 450 lei, precum și de celelalte sume integrale.