Lăsatul secului de carne pentru Postul Mare al Paştelui

de Simona ANGHEL Duminică, 06 Martie 2022 302
Cu o săptămână înainte de începerea Postului Paștelui, credincioșii au avut voie să consume brânză, ouă și lapte. Aceasta se mai numește și Săptămâna Brânzei sau Săptămâna Albă.
Astăzi, 6 martie, are loc lăsatul secului de carne pentru Postul Mare al Paştelui din 2022.
Postul Paștelui va începe luni, 7 martie 2022, și are o durată de 40 de zile, până la sărbătoarea Învierii Domnului, care va avea loc pe 24 aprilie 2022.
Postul Paștelui este cel mai lung post de peste an, dar și cel mai greu de ținut, dat fiind că sunt cele mai puține dezlegări la pește.
În Postul Paștelui va avea loc sărbătoarea Bunei Vestiri pe 25 martie, sărbătoarea Sf. Calinic de la Cernica pe 11 aprilie și sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Floriile, pe 17 aprilie 2022.
Învierea Domnului sau Sfintele Paști vor fi sărbătorite la data de 24 aprilie 2022, iar în a doua zi de Paște este prăznuit Sfântul Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință
În Postul Paștelui nu se fac nunți, botezuri și cumetrii.
În Postul Paștelui, biserica spune că nu se cântă și nu se dansează.
În Postul Mare nu se consumă carne, ouă, lapte, brânză și nici alte derivate din acestea.
În Postul Paștelui nu se bea alcool și nu se fumează.
Nu se mănâncă pește în Postul Paștelui, dacă nu este zi cu dezlegare.
În Săptămâna Patimilor se ține un post mai aspru, urmând ca în Vinerea Mare să nu se mănânce deloc.
În 2022, Paştele Ortodox şi Paştele Catolic pică la o săptămână distanţă între ele. La ortodocşi, Paştele o să fie sărbătorit pe 24 aprilie, în timp ce Paștele catolic se sărbătorește în 17 aprilie. Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă. Aceasta se calculează după o regulă stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în anul 325.
Diferenţa dintre Paştele ortodox şi Paştele catolic este dată de faptul că Biserica Catolică se raportează la echinocţiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează acelaşi eveniment astronomic după calendarul iulian. Există astfel şi ani în care sărbătorile pică în aceeaşi zi, dar şi ani în care decalajul este mai mare de o săptămână.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei