Astă-seară, de la ora 19, în foyerul Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța, este programată o Seară Camerală. Soliști vor fi Cristina Vârtejan (oboi), Dumitru Porcescu (vioară), Natalia Gribinic (pian). Este singurul spectacol de care se vor bucura melomanii constănțeni în această săptămână, pentru că vineri, 30 mai, și sâmbătă, 31 mai, soliștii teatrului vor susține două spectacole în deplasare, la Bistrița, respectiv un concert de canzonete și opera "My Fair Lady".
- Publicitate -