Nu contează ce știi, contează câți bani ai Student doar cu portofelul

de Simona ANGHEL Marţi, 07 Septembrie 2010 607
Nu imediat după 1989, dar încetul cu încetul, statutul de student și-a pierdut din impozanță pe fondul apariției atâtor și atâtor universități. Acum oricine poate obține o licență - indiferent în ce domeniu și indiferent de vârstă - dacă are puterea să ducă până la capăt taxele de școlarizare, sume care încep în marea majoritate a facultăților de la cifre mici și ajung să fie poveri grele spre final. Într-un sondaj realizat, ieri, la secretariatele unor universități din Constanța, ni s-a confirmat faptul că statutul de student la stat este mai costisitor decât în învățământul privat. Și nu e deloc greu de intuit de ce, cu toate că valoarea diplomei de licență nu mai impresionează într-un sistem dominat de pile și relații. La Universitatea "Ovidius", înscrierile pentru sesiunea a doua de admitere au început de ieri, candidații având la dispoziție 2.908 locuri cu taxă. Pentru concursul de dosare, taxa de înscriere la admitere este, în medie, de 100 lei, sensibil crescătoare în cazul în care intervin probe suplimentare de susținut. Spre exemplu, la Facultatea de Litere, în cazul susținerii unei probe se achită o taxă de 120 lei, iar în cazul a două probe se achită 150 lei. Cât despre taxa de școlarizare, anunțam în urmă cu ceva vreme că aceasta nu s-a modificat, ea fiind cuprinsă între un minim de 1.900 lei și un maxim de 5.500 lei (ultima cifră este valabilă în cazul facultăților de medicină dentară sau farmacie). Și la Universitatea Maritimă Constanța au început înscrierile pentru a doua sesiune, dar aici lucrurile sunt foarte clare: 200 lei taxa de înscriere la admitere pentru toate specializările și 2.600 lei taxa de școlarizare. Nu la fel de clară este situația în cazul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", unde părinții studenților așteaptă cu emoție ședința de la începutul anului universitar pentru a afla care este taxa de școlarizare pentru 2010-2011. Unii dintre acești părinți ne-au declarat că au "sacrificat" concediul vara aceasta, necunoscând care este cuantumul taxei. Până atunci, conform afirmațiilor Oanei Voicu, purtător de cuvânt, pot lua drept orientative cifrele de pe site-ul instituției. La Academie, dosarele pentru admitere se primesc începând cu 15 septembrie și se finalizează pe 22 septembrie, taxa de înscriere fiind de 100 lei. La privat afli pe loc dacă ești admis La Universitatea "Andrei Șaguna" înscrierile au început tot de ieri, taxa de înscriere fiind de 50 lei, iar taxa de școlarizare oscilând între 1.200 lei și 1.500 lei. La Centrul Teritorial al Universității "Spiru Haret", admiterea se realizează pe baza dosa-rului, taxa de înscriere fiind de 60 lei. Aici candidatul poate afla pe loc dacă este declarat… student, în urma consultării dosarului, dar și a completării unui chestionar al universității și a unuia care ajunge la Ministerul Educației, mai precis la Registrul Matricol Unic. Taxa de școlarizare este cuprinsă între 1.360 lei și 1.460 lei.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei