Sâmbătă, 19 martie 2022, începând cu ora 10.00, va avea
loc etapa județeană a Olimpiadei naţionale de limba și literatura română –
clasele V-XII, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în
următoarele centre de concurs: Școala Gimnazială Nr. 7 „Remus Opreanu” din
Constanța (clasele a V-a și a VIII-a), Școala Gimnazială Nr. 39 „Nicolae
Tonitza” din Constanța (clasele a VI-a și a VII-a) și Colegiul Național „Mihai
Eminescu” din Constanța (clasele IX-XII).
Accesul elevilor este permis, pe baza carnetului de elev,
în intervalul orar 09:00-09:30.
Timpul de lucru este de 3 ore.
La etapa județeană, calificarea la etapa superioară a
competiției este condiționată de obținerea a minimum 85 de puncte.
La etapa naţională a Olimpiadei, participă câte un
elev/an de studiu/secțiune din fiecare județ, primul în ierarhia clasei la care
a concurat, cu respectarea punctajului minim prevăzut de Regulamentul specific
Nr. 26121/01.03.2022 (gimnaziu) și, respectiv, de Regulamentul specific Nr.
26116/01.03.2022 (liceu).
Ierarhia concurenţilor, în vederea premierii, se
stabileşte în ordinea descrescătoare a punctajelor finale obţinute. La etapa
județeană a Olimpiadei, la fiecare clasă, se acordă câte trei premii (de
regulă, un premiu I, un premiu II şi un premiu III) şi un număr de menţiuni
reprezentând cel mult 15% din numărul participanţilor (rotunjit la numărul
întreg imediat superior, în cazul unui număr fracționar).
Premierea se face cu respectarea strictă a ierarhiei
valorice şi a condiţiei de punctaj, după cum urmează:
• mai mult sau egal cu 85 de puncte, pentru premii;
• mai mult sau egal cu 80 de puncte, pentru menţiuni.
În situaţia în care punctajele finale sunt egale, în
vederea acordării unui singur premiu/clasă, Comisia de organizare, evaluare și
de soluţionare a contestaţiilor aplică următoarele criterii de departajare, în
ordinea de mai jos:
■ pentru gimnaziu:
- punctajul obținut la
subiectul II;
- punctajul obținut la
subiectul III;
- punctajul obținut la
subiectul I;
■
pentru liceu:
- punctajul obținut la proba scrisă;
- punctajul obținut la itemul 2 de la proba scrisă;
- punctajul obținut la itemul
1 de la proba scrisă.
La toate etapele Olimpiadei, candidaţii pot contesta
numai punctajul obţinut la proba scrisă.
La nicio etapă a Olimpiadei nu se admite depunerea
contestaţiei de către o altă persoană (părinte, profesor însoțitor, coleg
etc.), în absența elevului în cauză.
Conform prevederilor din Calendarul competițiilor
naționale pe discipline școlare, aprobat cu nr. 25.810/21.02.2022, etapa
națională a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română se va desfășura
în perioada 18 - 22.04.2022, la Târgoviște (clasele V-VIII) și, respectiv, în
perioada 26 - 30.04.2022, la Slobozia (clasele IX-XII).