Astăzi, pentru cele aproape 7.000 de cadre didactice constănțene a început anul școlar 2013-2014, chiar dacă nu a sunat clopoțelul.
- Publicitate -
Spre deosebire de celelalte cadre, în învățământul preșcolar, vacanța nu a însemnat prea multă recreere, în special în unitățile cu program prelungit, care au fost deschise pe perioada verii. De asemenea, preocupările pentru renovarea și reamenajarea unităților de învățământ au necesitat amânarea oricăror planuri. Cum este și cazul mutării Grădiniței nr. 7 "Roboțel" din vecinătatea Colegiului Tehnic Energetic într-o nouă locație, în spatele Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, de pe b-dul Mamaia.
"Am stat alături de muncitori și mare parte din lucrări s-au finalizat, dar cu certitudine, până la 16 septembrie, grădinița va fi gata să primească toate cele trei grupe de preșcolari", declara prof. Marioara Popescu, directorul unității.
Două din cele trei grupe vor avea program prelungit și se oferă posibilitatea părinților să opteze chiar în dimineața în care își aduc copiii la grădiniță dacă îi vor lua la prânz sau îi vor lăsa până la ora 18. "Am fost printre primele grădinițe care am servit masa în sistem catering, ceea ce ne-a înlesnit reduceri foarte mari de costuri, iar părinții au fost foarte mulțumiți", declara același director.
Din discuția purtată cu prof. Irinela Nicolae, inspector școlar de specialitate învățământ preșcolar, am reținut că Grădinița "Roboțel" se numără printre unitățile care primesc în continuare înscrieri pentru anul școlar 2013-2014. De asemenea, lista înscrierilor este deschisă și la Grădinița nr. 10 din cartierul Inel II, Grădinița nr. 3 situată în incinta Liceului Tehnologic "C.A. Rosetti", Grădinița nr. 4 ABC.
"Ca urmare a numeroaselor solicitări primite din partea părinților din zona Energia, am decis, împreună cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța, înființarea unei grădinițe în această zonă", a declarat prof. Irinela Nicolae. Am primit asigurări că acest lucru se va materializa chiar cu anul școlar 2013-2014.
Același inspector a mai afirmat, mulțumit, că, spre deosebire de alți ani, înscrierile în grădinițele constănțene anul acesta au decurs în liniște, fără ca părinții să reclame vreo neregulă. În condițiile în care este primul an în care câte două grupe din fiecare unitate preșcolară au "migrat" obligatoriu spre învățământul primar, nici nu prea ar fi fost motive de… panică.