de Neli Rafte
- Publicitate -
Motto: "A legaliza o comunitate aromânească minoritară în România, astăzi, ar constitui cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a aromânilor."
(Matilda Caragiu-Marioțeanu, "Dodecalog")
Într-un mesaj electronic adresat recent de Tiberius Cunia fruntașilor virtuali ai neoaromâniștilor, acesta observă diferențele de scriere între diferiții săi corespondenți: "... același aromân, în același e-mail, nu scrie cu aceeași ortografie sau cu aceeași limbă. Și nu vorbesc aici de modificările de ortografie, ci de limbă și de scrierea ei".
T. Cuna dă chiar exemplul localității Moscopole, al cărei nume aromânii îl scriu în patru feluri: Moscopoli/Moscopole/Moskopoli/Moskopole.
Și propune ca la Moscopole, de Sfânta Maria, să se discute și organizarea unui nou simpozion privind (re)standardizarea scrierii în aromână.
După care, "Consiliul Makedonarmânjilor" (CMA) emite o declarație de presă în care se afirmă ritos că aromânii au "o limbă unitară".
S-ar putea crede că e vorba de o simplă contradicție sau necorelare, dacă CMA nu ne-ar fi obișnuit deja cu manipulările sale grosolane, în dispreț deplin față de orice adevăr științific ori de bun simț. Într-un articol publicat în 1994, în revista "Dimândarea", nr. 3, Zahu Pană vorbea chiar de "abject oportunism", când se referea la Asociația "Comunitatea Aromânilor din România".
Că nu exagerăm cu nimic o demonstrează și dezmințirea pe care Asociația Aromânilor din Veria a fost obligată să o dea, la 23 iulie a.c., privind pretinsa sărbătorire a zilei de 23 mai 2010 în respectiva localitate (așa cum a apărut postat pe un site neoaromânesc): "Ațeali țe suntu yrăpsiti tu ******dia suntu psemati (nu suntu’ alithia) suntu minciuñi și aflămu cățe căndu si yrăpsescu lucri tră noi fără si nă dreabă, li videmu ca unu lucru provocatoricu". Semnează Yioryi Prapa - președinte și Antoni Tussikou - secretar.
Sau cum procedează celebrul cuplu de grecomani Kristo Goxhi - Spiro Poci, în revista "Fărșerotul", unde reproduc trunchiat un facsimil al articolului "Consiliul Armânjilor, instrument al intereselor elino-vlahe", publicat în "Cuget Liber", la 24 martie 2010. Ei încearcă să ascundă opiniei publice exact acele părți din articolul Alinei Bârgăoanu-Vasiliu care probează conivența lor cu interesele grecești în chestiunea aromânească, dar lasă cititorilor posibilitatea să descopere pasajul incriminant la adresa altui lider makedonarmân grecoman din Albania, rival al lui Kristo Goxhi.
Revenind la chestiunea stan-dardizării aromânei, trebuie să arătăm că dl. Cunia însuși recunoaște existența unei variante standardizate a idiomului, doar că aceasta a fost opera marilor scriitori clasici aromâni care nu s-au dezis de românism. El însuși afirmă că "limba standard este aceea a clasicilor noștri, Beza, Murnu, Papahagi, Batzaria, Tulliu, etc., nu limba vorbită acasă sau în vreun sat aromânesc, dintr-un loc sau din altul" ("limba standardu easti atsea a clasitsilor a noshtri, Beza, Murnu, Papahagi, Batzaria, Tulliu, etc., nu limba zburătă acasă, i tu vără hoară armănească, dit un loc i altu").
Doar că această variantă este prea îndatorată grafiei daco-române ca să corespundă scopurilor neoaromâniste de alienare. De aceea, trebuie creat un nou standard al aromânei, care, în grafie și lexic să fie cât mai diferit: "neologismele vor fi luate din limbile internaționale și vor primi o formă aromânească (nu trebuie să le dăm formă românească …)". În acest sens, distinsul silvicultor statistician Cunia pregătește și un nou dicționar.
Exact cum spunea Matilda Caragiu-Marioțeanu în DIARO: "scrierea în discuție este, pe de o parte, nepotrivită cu o scriere romanică (ea include și grupurile de litere ts, dz, sh, necunoscute acestora din urmă), aspectul unui text scris în acest fel fiind străin / asiatic?!, greu de acceptat de ochiul si mai ales de tradiția românească/ romanică a aromânului. [...] In orice caz, dacă va fi ca această scriere să se impună, prin absurd, ea va trebui să fie normată de un specialist…"
Și în acest caz se va dovedi pe deplin valabil verdictul dat în cazul grafiei "Barba-Cunia" de către reputatul lingvist meglenoromân din Macedonia, Petar Atanasov: "Părerea mea este că acest alfabet diferit a fost creat pentru a demonstra că aromânii ar fi un alt popor. A fost un lucru premeditat, pentru a susține că nu avem nimic în comun cu românii. Această invenție […] nu cred că va da rezultate în ceea ce privește salvarea dialectului".
Se confirmă astfel teza pe care am avansat-o în articolul nostru anterior ("Pentru cine bat clopotele...", CL, 4 august 2010): ruperea aromânismului de românitate nu se poate face decât prin fals și abuz intelectual, prin manipulare.
Este ceea ce a înțeles la sfârșitul vieții și Vasile Barba, măratlu a cărui acțiune distructivă o continuă epigonii și familia, deși chiar el a abjurat: "Eu sunt azi în vârstă și privesc cu mare teamă la evoluția destinului aromânilor. Peste tot în Balcani soarta lor este îngrijorătoare: o splendidă cultură apune încet, fără să trezească regrete nimănui. Nu am ce face și trebuie să-mi pun speranțele tot în România. Ea este, dacă nu patria noastră natală, precum în cazul daco-românilor, în schimb singura noastră patrie pe acest pământ. Iar istoria și cultura noastră sunt depozitul vechi - și, credem noi, stimabil - al înseși originilor și culturii sale" (Curierul Național, 18 martie 2006).
Și atunci, îi vom reaminti lui Tiberius Cunia cuvintele lui Zahu Pană despre anterioara încercare de (re)standardizare a aromânei – scrierea "Barba-Cunia", promovată de publicația "Zborlu a nostru": "… are drept scop să distrugă orice legătură între scrierea românească și scrierea în dialect, întrebuințând un alfabet absurd, sârbo-nemțesc, antiromânesc în spirit".
Au fost cuvintele lui Zahu Pană, pe care însuși dl. Cunia îl numea, la 6 august 2010, "mare poet clasic din generația mea și bun prieten".
