După încheierea Festivalului Național de Muzică Ușoară "Mamaia" 2007, în perioada 29-31 august, în aceeași loca-ție, se va desfășura Festivalul Cântecului și Dansului Popular "Mamaia" 2007. Din 74 de concurenți înscriși, juriul de specialiști a ales 36 care vor participa la cea de-a șaptea ediție a festivalului. Dintre aceștia, 26 sunt soliști vocali, iar 10, instrumentiști. Acompaniați de Orchestra "Lăutarii" din Chișinău, ei vor încerca să impresioneze juriul de la Mamaia.
- Publicitate -
Cum este percepută "Mamaia" folclorică de către concurenți, ne-a spus Elise Stan, aflată, alături de Iuliana Tudor, în cel de-al treilea an consecutiv când se ocupă de organizarea festivalului, din partea TVR: "Faptul că festivalul a ajuns la o notorietate stabilă face ca tinerii să fie mai reticenți în a participa, pentru că exigența e foarte mare. Eu am dorit să fac din acest eveniment un forum suprem, un festival al festivalurilor, asta însemnând că nu au voie să se înscrie la preselecție decât tineri concurenți laureați la alte festivaluri, a căror valoare a fost atestată în alte manifestări folclorice".
Telespectatorii TVR 1 și TVR Internațional vor avea trei seri de tradiție și folclor, cu muzică din toate zonele țării, dar și recitaluri ale unor artiști. Astfel, în prima seară, după concurs (de la ora 22.20), se va face trecerea de la muzica ușoară la cea populară. Vor ajuta la această trecere interpreți ca Andra, Elena Gheorghe, Nico sau Fuego.
Seara a doua este consacrată artiștilor "cu greutate" în muzica populară românească, acompaniați de Orchestra Națională de Folclor. Printre ei se numără Gheorghe Turda, Floarea Calotă sau Maria Ciobanu.
Cea de-a treia seară va cuprinde Gala Laureaților, și, după aproape 30 de ani, Benone Sinulescu și Irina Loghin vor păși din nou împreună pe scenă. Începând cu ora 22.20, cei doi vor interpreta îndrăgitele piese care i-au făcut cunoscuți și vor invita, alături de ei, voci cunoscute din muzica populară românească.