Ce cărți au vrut americanii să interzică anul trecut

de Cuget Liber Miercuri, 13 Aprilie 2011 210
Volumul "Minunata lume nouă", de Aldous Huxley, s-a clasat pe locul al treilea în topul cărților pe care americanii au vrut să le interzică în 2010, realizat de The American Library Association, informează Mediafax. Volumul a fost interzis în Irlanda, când a apărut pentru prima dată, în 1932. Romanul distopic a fost cartea care a avut cele mai multe plângeri din partea cititorilor, în Statele Unite ale Americii, aceștia remarcând scenele de sex explicit, limbajul ofensator și "insensibilitatea" scriiturii. The American Library Association (ALA) a publicat lista primelor zece cărți pe care americanii au încercat să le interzică, anul trecut. Pe primul loc s-a clasat "And Tango Makes Three" de Justin Richardson și Peter Parnell - povestea unui pui adoptat de doi pinguini imperiali, la Grădina Zoo din New York. Mai multe persoane au insistat ca această carte să fie scoasă din lista de lecturi a copiilor, blamând "homosexualitatea" celor doi pinguini. Pe locul al doilea s-a clasat cartea "The Absolutely True Diary of a Part-Time Indian" de Sherman Alexie, un grup de părinți din Missouri protestând față de volumul care include scene de masturbare. Volumul lui Huxley a ajuns pe locul al treilea în top. De altfel, cartea a fost scoasă din programa școlară, în 1980, pentru că prezenta relațiile sexuale promiscue ca fiind "ceva amuzant". "Minunata lume nouă" este singurul titlu clasic din această listă. Pe de altă parte, în lista din 2009 au fost incluse titluri precum "De veghe în lanul de secară" de J. D. Sallinger și "Să ucizi o pasăre cântătoare" de Harper Lee. Dar titlurile care au provocat cele mai multe necazuri, de data aceasta, au fost bestseller-urile "Jocurile foamei", de Suzanne Collins, și saga "Amurg", de Stephenie Meyer. În total, au existat 348 de rapoarte referitoare la interzicerea unui titlu în librării, în 2010, față de cele 460 din 2009. Dar, potrivit ALA, multe rapoarte nu sunt depuse deoarece americanii doresc să protejeze "unul dintre cele mai prețioase drepturi fundamentale - libertatea de a citi".
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei