Potasiul este necesar pentru o inimă sănătoasă și un organism funcțional, mai ales pe caniculă și când faci sport. Bananele oferă doar 422 mg de potasiu, în timp ce alte alimente au un conținut mai mare din acest mineral esențial. Iată câteva dintre acestea, recomandate de Click pentru femei:
- Publicitate -
Avocado
Se pare că avocado este fructul anului. O ceașcă de pulpă de avocado conține 708 mg de potasiu.
Ai grijă să nu mănânci atâta avocado după fiecare sesiune de sport, sau o să ajungi să consumi mai multe calorii decât ar trebui.
Iaurt natural
O doză de doar 250 de grame de iaurt natural aduce un aport de 579 mg de potasiu. Ai grij
Ai grijă să nu alegi iaurt cu fructe și jeleuri, deoarece acele sortimente mustesc de zahăr și calorii goale.
Apa de cocos
Nu degeaba o beau toți naufragiații ca să se mențină în viață prin filme. Un pahar de apă de nucă de cocos aduce un aport de 480 mg de potasiu, mult mai mult decât orice băutură cu electroliți destinată sportivilor.
Cartofi dulci
Deși se consumă încă puțin la noi în țară, cartoful dulce are multe avantaje pentru sănătate. Un cartof dulce de circa 10 cm aduce un aport de 438mg de potasiu. În plus, aduce și o doză sănătoasă de carbohidrați, pe care potasiul îi poate transforma rapid în glicogen.