Iată ce spun studiile privind inteligența, capacitatea de învățare, atașamentul, popularitatea și respectul de sine al copilului singur la părinți:
- Publicitate -
Gradul de inteligență. Copiii singuri la părinți sunt mai inteligenți, la fel ca primii născuți, care sunt mai inteligenți decât frații lor mai mici, în cazul familiilor cu mai mulți copii, arată cercetările în domeniu. Totuși, părerile sunt împărțite în ceea ce privește inteligența, deoarece aceasta este influențată de mult mai mulți factori, cum ar fi moștenirea genetică, peocuparea părinților de a asigura un mediu cultivat și îmbogățit din punct de vedere intelectual, dar și mediul extrafamilial în care crește copilul.
Aceeași regulă pare că se aplică și în ceea ce privește capacitatea de învățare, unde copiii singuri la părinți au un mic avantaj față de copiii cu frați mai mari. Specialiștii explică acest fenomen motivând că părinți impun standarde mai înalte primilor născuți.
Copiii singuri, mai retrași. Cercetările de specialitate arată că acei copii care au crescut singuri la părinți au mai puțini prieteni și duc o viață socială mai puțin intensă. Totuși, aceste investigații au mai relevat și faptul că ei au un număr comparabil de prieteni apropiați, își asumă poziții de lideri în grupuri și se simt satisfăcuți și fericiți cu viața pe care o au.
Mai încrezători. În ceea ce privește respectul de sine, rezultatele sunt diverse. Anumite studii relevă faptul că primii-născuți, ultimii născuți și cei singuri la părinți posedă cel mai ridicat nivel al respectului de sine.
În concluzie, este sau nu un avantaj să fii singur la părinți? Cercetările tind să spună că da, din cauză că acești copii pot avea anumite avantaje ca rezultat al statutului lor special, care se traduce în mai multă atenție din partea părinților, lipsa rivalității ce există între frați și surori și accesul la mai multe resurse familiale.