Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cum îți înveți micuțul să vorbească la telefon

de Alexandra MALACHI Sâmbătă, 21 Aprilie 2012 389 < 1 min citire
Cum îți înveți micuțul să vorbească la telefon
Bebelușii vor să se joace cu telefonul și au o atracție deosebită față de aceste aparate în primul rând pentru că îi văd pe părinți vorbind la ele și astfel devin o sursă de interes. Dacă la început se joacă cu ele și le aruncă pe jos, mai târziu încep să imite comportamentul adulților și încearcă să vorbească și ei la telefon.
Când ajunge la vârsta preșcolară, cel mic ar trebui să fie instruit de părinți cu privire la bunele maniere în timpul unei conversații telefonice. Primul pas ar fi să îi explici copilului ce trebuie să spună când sună telefonul și ridică receptorul. Micuțul trebuie să știe că mai întâi spune "Alo", după care "Bună ziua". Totodată, îl poți învăța ce să spună când cineva întreabă despre un membru al familiei și să cheme persoana respectivă la telefon. Copilul mai trebuie să știe și că fiecare apel se sfârșește cu un politicos "La revedere".
Nu uita să îi explici că trebuie să întrebe de fiecare dată cu cine vorbește, pentru a nu exista riscul să ofere informații prețioase unor străini, cum ar fi faptul că este singur acasă.
Taguri
Articolul anterior O mașină a ars la Mangalia
Articolul următor Laptele, o sursă importantă de sănătate pentru cei mici

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei