Studiile arată că românii au o meteahnă: le este încă teamă să-și schimbe un loc de muncă nepotrivit. Să fie o reminiscență a vremurilor comuniste?
- Publicitate -
Imposibilitatea de a avansa pe scara ierarhică sau chiar de a te dezvolta profesional, situația economică a companiei, distanța pe care trebuie să o parcurgi până la locul de muncă, programul de lucru, lipsa ori insuficiența instrumentelor de lucru necesare, mediul și cultura organizațională, nivelul salariului sau lipsa beneficiilor, Plafonarea, relația tensionată cu șeful direct sau cu colegii sunt, potrivit Cariere.ro, tot atâtea motive care ar putea duce, măcar la nivel teoretic, la decizia de schimbare. Însă, din nou, ne lovim de amânarea deciziei, de teamă și nesiguranță. Într-adevăr, în majoritatea cazurilor, teama ne face să ne găsim motive și tot felul de explicații la tergiversarea schimbării locului de muncă.
Nu te păcăli singur
Având în vedere că îți petreci o mare parte din timpul tău la serviciu, e cazul să fii sincer cu propria ta persoană și să analizezi toate aspectele, sunt de părere consilierii în Resurse Umane. Cel mai important lucru este ca tu să te simți confortabil cu ceea ce accepți, cu ceea ce trebuie să faci și cu mediul în care te desfășori. Numai așa poți construi pe termen lung. Iar pentru a-ți învinge teama, iată ce pași trebuie să urmezi:
1. Nu ești în situația de a-ți găsi rapid un loc de muncă. Profită din plin de timpul liber pe care îl ai pentru a aduna cât mai multe informații. Focusează-te pe subiectele de interes pentru tine.
2. Fă o listă cu cinci companii pentru care ți-ai dori să lucrezi și adună informații despre acestea. Răspunde-ți sincer la întrebarea "De ce vreau să lucrez pentru compania X?". Este un exercițiu util pentru a-ți clarifica personal motivele care stau la baza deciziei. În plus, poți fi sigur că această întrebare îți va fi pusă și în cazul unui eventual interviu.
3. Stabilește-ți domeniul în care vrei să activezi și conturează-ți o imagine cât mai clară asupra caracteristicilor postului pe care vrei să îl ocupi. Chiar dacă denumirile posturilor sunt similare, în funcție de tipul companiei și felul activității acestora, descrierile posturilor pot fi diferite.
4. Urmărește profilul angajaților companiei respective. Informațiile sunt foarte ușor de accesat folosind site-urile de socializare profesională și conturează profilul angajatului din companiile din lista ta.
5. Urmărește anunțurile de recrutare ale companiilor respective. Orice site de recrutare îți oferă posibilitatea de a accesa istoricul anunțurilor de recrutare ale companiilor. Urmărește în ce domenii au fost cele mai multe recrutări și verifică dacă a fost cazul de o perioadă de dezvoltare sau de o fluctuație de personal mai ridicată în anumite domenii.
Nu rata interviurile
Chiar dacă nu este exact jobul sau compania visată, du-te la interviu daca ești solicitat. Astfel, vei deprinde exercițiul de a răspunde corect și concret la întrebări, dar vei afla și care este valoarea ta pe piața forței de muncă. Analizează și poziționează-te corect.
Ajutorul profesionist, un atu
Un ajutor profesionist te poate scuti de eșecuri. Și asta întrucât un consilier te evaluează obiectiv, te ajută să îți evaluezi competența și potențialul profesional și te sprijină să îmbini armonios viața personală cu cea profesională, astfel încât să nu ratezi nicio oportunitate. Așadar, cu puțin efort, șansele unui job mai bun pot fi atinse.