Festivalul Folk You! va avea loc, între 31 iulie și 3 august, la Vama Veche. Ajuns deja la cea de-a 10-a ediție, festivalul va beneficia în acest an de un mic ajutor din partea mai multor artiști consacrați, care vor dona încasările strânse din concertul "Stelele rockului românesc".
- Publicitate -
"Iată că anul acesta am ajuns cu Festivalul Folk You! la a zecea ediție. Mi-am dorit să ne întoarcem la om (cu o chitară), tocmai pentru a ne face auziți într-un zgomot, într-o hărmălaie în care nimeni nu mai asculta pe nimeni. Încă de la început, Folk You! a însemnat și inconștiența de a crede într-o cauză de multe ori pierdută! Folk You! a fost, este și va fi (cât va mai fi) marea noastră provocare de suflet, muzică și poezie. Vă reamintesc că Folk You! nu este o înjurătură… oarecare! Nu este nici măcar una muzicală. Este, așa cum am mai spus, o trimitere la originile unei muzici de care am avut, avem și vom avea nevoie", a declarat Marius Tucă, organizatorul festivalului.
Alexandru VLĂDESCU