Va să zică, se poate și cu 4 miliarde lei FESTOP-ul efectelor speciale

de Cuget Liber Vineri, 27 Iulie 2007 255
Festivalul FESTOP de la Năvodari, debutează astă-seară, de la ora 20, pe scena amenajată special pe treptele noii Case de cultură din localitate, cu a treia ediție. Dar și cu ambiții mari, producătorii lui fiind aceeași cu cei care au încheiat recent Festivalul Callatis de la Mangalia: Cornel Diaconu-producător general, și dr. Matei Miko - producător tehnic. De altfel, acesta din urmă a declarat, la conferința de presă, că din punct de vedere vizual, acesta va fi un festival al efectelor speciale. Cu foarte multe nume românești de marcă pentru show bizz-ul românesc, bugetul festivalului ajunge undeva la 4 miliarde lei, cu tot cu deplasările invitaților de peste hotare. Așadar, astă-seară vor evolua pe scena FESTOP Direcția 5, Mirabela Dauer, Benone Sinulescu, Raul, Heaven, Radu Ilie. Pre-zentatorul festivalului este Gabriel Cotabiță. Evenimentul este transmis, ca noutate absolută, în direct pe postul de televiziune B1Tv, cu care s-a semnat un contract de transmisie de două ore. S.A.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei