Sâmbătă, 06 Iunie 2026

IMAGINI ȘOCANTE / FINUL LUI GIGI BECALI, OMORÂT de un tren București - CONSTANȚA

de Cuget Liber Miercuri, 17 Iulie 2013 1382 1 min citire
Finul lui Becali, Nae Nicolae, a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de un tren de persoane, azi, pe Șoseaua Petricani, la trecerea de calea ferată de la ieșire din Capitală spre Pipera, județul Ilfov.
"Trenul IR 1681 care circulă în relația București - Constanța a surprins și lovit un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 11+046, dotată cu barieră automată funcțională. Echipele de intervenție s-au deplasat la fața locului", se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" SA.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Daniel Vasile, a declarat pentru MEDIAFAX că persoana aflată în mașină a decedat, autoturismul condus de aceasta fiind distrus în proporție de 90 la sută.
La locul accidentului au ajuns o autospecială de prim ajutor, o mașină a medicului de urgență și o autospecială de stingere, a spus Daniel Vasile. În urma impactului, autoturismul a fost aruncat la o distanță de aproximativ 300 de metri de trecerea la nivel cu calea ferată. Din primele informații rezultă că șoferul, aflat la volanul unui autoturism Bentley, mergea dinspre București spre Pipera, județul Ilfov. Circulația rutieră în zona producerii accidentului nu a fost oprită, scrie realitatea.net.
Taguri
Articolul anterior EXCLUSIV! Cutremur în învățământul constănțean! DEMITERI la INSPECTORATUL ȘCOLAR CONSTANȚA
Articolul următor Toată lumea e ocupată. Dar cu ce?

Comentează știrea

baciu
17 iulie 2013
greseala de mecanic

Mecanicul de locomotiva a gresit! Ar fi trebuit sa dea prioritate finului lui Becali!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei