Johnny Răducanu susține sâmbătă, începând cu ora 21.00, un concert La Galerie, în Vama Veche, cu intrare liberă pentru public. Evenimentul este susținut de X-Trade Brokers, prin programul "XTB loves jazz".
- Publicitate -
"Concertele de jazz din La Galerie, Vama Veche au devenit o tradiție pe care sperăm să o reluam anul viitor. Vom continua să avem invitați de excepție, dar, în același timp, nu vom uita de tinerele talente pe care ne propunem să le susținem în măsura în care actul lor cultural este apreciat de somitățile în domeniu. Cât privește concertele din această săptămână, nu cred că sunt multe de spus, având în vedere numele mari de pe afiș, începând cu Johnny Răducanu...", a subliniat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers.