Joi, 04 Iunie 2026

La mare, cu Trenurile Soarelui

de Cuget Liber Marţi, 15 Iulie 2014 66 < 1 min citire
La mare, cu Trenurile Soarelui
Timp de trei luni, până la 15 septembrie, peste 40 de trenuri estivale vor asigura legături directe spre și dinspre stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării.
CFR Călători a pregătit un program special de trenuri suplimentare pentru ca, în fiecare zi, toate regiunile țării să poată fi conectate cu destinațiile de vacanță cele mai căutate în perioada verii.
Biletele le puteți cumpăra direct, de la casele de bilete din stațiile de cale ferată sau de la agențiile de voiaj CFR, online, pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele XsellKiosk din stațiile de cale ferată și de la automatele Zebra Pay. Dacă plătiți cu anticipați sau luați biletele și pentru dus și pentru întors, primiți reduceri cuprinse între 10 și 30 la sută.
În premieră, din 4 iulie, CFR a introdus patru trenuri InterRegio, care vor ajunge la mare în numai două ore. Acestea vor circula zilnic, între București Nord și Constanța, cu o viteză de până la 160 de km pe oră. Plecările din București Nord sunt programate de la orele 9,00 și 16,00, iar din Constanța, la orele 13,10 și 19,20.
Taguri
Articolul anterior Relaxare în largul Mării Negre
Articolul următor Târgul GAUDEAMUS revine pe litoral într-o nouă locație

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei