Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Maia Morgenstern: "Viața a fost darnică cu mine…"

de Cuget Liber Marţi, 21 August 2018 303 < 1 min citire
Maia Morgenstern: "Viața a fost darnică cu mine&#8230;"
Marea doamnă a cinematografiei românești, Maia Morgenstern, al cărei succes a trecut hotarele și a fost la un pas de câștigarea unui Oscar, va face parte din distribuția de excepție a celui de-al doilea sezon al îndrăgitului serial "Fructul Oprit", difuzat de Antena 1 începând cu 29 august. 
Maia Morgenstern spune că la baza deciziei sale de a juca în "Fructul Oprit" stă o întâmplare frumoasă, o întâlnire cu o altă mare actriță, Carmen Tănase, cea pe care telespectatorii au urmărit-o și în primul sezon, în rolul Roxanei. 
"E o poveste foarte frumoasă. M-am întâlnit într-o zi, în aeroport, cu doamna Carmen Tănase. Și am vorbit cu ea, i-am povestit multe și am depănat multe amintiri, foarte multă prietenie, încredere și dragoste mă leagă de dumneaei. Apoi am primit un telefon din partea doamnei Ruxandra Ion, am primit scenariul, am ascultat povestea personajului Magda, pe care îl voi interpreta. M-a interesat, m-a emoționat, m-a tulburat. E unul dintre acele personaje controversate. Viața a fost darnică cu mine în ceea ce privește personajele cu povești de viață controversate", mărturisește Maia Morgenstern.
Taguri
Articolul anterior Petreceți rusește, pe plaja din Constanța
Articolul următor "Stejăreii" pregătesc debutul la World Rugby U20 Trophy

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei