Obiceiuri alimentare din zona Ardealului

de Cuget Liber Joi, 04 Decembrie 2014 284
Inconfundabila varză a la Cluj, condimentul-minune tarhon, alături de boia și nelipsita palincă, la care se poate adăuga o listă lungă de alte savori, fac din bucătăria ardelenească o combinație de ingrediente minunate și ușor de recunoscut dintr-o serie de alte preparate culinare.
Potrivit Gustos.ro, Egon Ronay, un bine cunoscut critic culinar din Marea Britanie, de origine maghiară, spunea că timp de 400 de ani, în arcul carpatic, românii, maghiarii, sașii, armenii, evreii și celelalte comunități etnice care au trăit pe acest teritoriu au reușit să-și îmbogățească unii altora cultura  gastronomică, păstrând însă și propria identitate, dinaintea cratiței cu mâncare. Cu astfel de cuvinte frumoase, venite din partea unui critic celebru, nu putem decât să ne bucurăm că avem o asemenea bucătărie tradițională în țara noastră și că putem gusta mâncăruri autentice, atât de mult apreciate de papile gustative antrenate.
Abundență de rețete
În bucătăria ardelenească întâlnim multe preparate cu carne, cartofi, smântână, boia. O invenție culinară ceva mai recentă este ciocolata de casă, Lugojul este un adevărat paradis pentru acest deliciu, iar rețeta este ținută secretă din generație în generație. Pe de altă parte, bucătăria ardeleanească înseamnă: chisatura (o pastă de slănină, ceapă și pătrunjel), ciorbe cu smântână din belșug și tarhon, zame, tocăniță, papricaș sau gulaș cu influență ungurească, tocană de gălbiori cu mămăligă, varză ca la Cluj, pâine cu cartofi, gomboti cu prune, turtă dulce, plăcinte felurite. Chiftele ardelenești sunt ușor picante și bune de te lingi pe degete, fiind un aperitiv care nu poate lipsi de la masă. Le puteți servi și la micul dejun și le puteți pune la pachet pentru serviciu sau școală. Pentru a prepara chiftele, putem folosi carne de porc sau porc amestecat cu pui, eventual carne de vacă. Se toacă ceapa și se călește un pic în ulei. Primăvara, se poate folosi ceapă și usturoi verde, iar chiftelele vor ieși mult mai gustoase! Rețeta este simplă - se dau prin mașina de tocat: ceapa călită, cartofii, carnea, usturoiul și, în sfârșit, pâinea înmuiată în apă și stoarsă bine. Se amestecă în compoziție mărarul și pătrunjelul tocat, sare, piper, morcovul ras și condimentele pentru chifteluțe. Din amestecul de chiftele se formează cu mâinile umezite în apă chiftele, se dau prin făină și se prăjesc în ulei. Chiftelele se prăjesc până când capătă culoarea aurie. Pentru chiftele gustoase, folosiți multă verdeață proaspătă, care le va conferi un gust de excepție. Ingrediente:1,5 kg carne, 200 g pâine, 1-2 cartofi, 2-3 căpățâni de usturoi, 2 cepe, o legătură pătrunjel, sare, piper, condimente pentru chiftele, o legătură mărar, ulei pentru prăjit, făină.
Truc! Chifteluțele trebuie să fie prăjite bine pe ambele părți. Pentru a evita să se lipească una de cealaltă și să rămână marginile crude, când le pui în uleiul încins, depărtează-le ușor cu o paletă. Aplică aceeași metodă și în cazul chifteluțelor cu sos și vei sesiza imediat diferența.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei