Joi, 04 Iunie 2026

Procurorii anchetează moartea unui deținut

de Cuget Liber Sâmbătă, 27 Aprilie 2013 150 < 1 min citire
Procurorii anchetează moartea unui deținut
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au declanșat, sâmbătă, o anchetă în cazul unui deținut din Penitenciarul Botoșani care a murit în Spitalul Județean de Urgență ''Mavromati''.
Potrivit procurorilor, deținutul în vârstă de 59 de ani, care executa o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru abuz de încredere, a fost transportat de urgență, joi, la spital, unde a primit diagnosticul de accident vascular cerebral. 
Stan Istrate a murit sâmbătă, iar procurorii vor să afle cauza exactă a decesului. ''Pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul, în cauză a fost dispusă efectuarea necropsiei, urmând a fi solicitate documentele medicale atât de la Spitalul Județean 'Mavromati' Botoșani, cât și de la Penitenciarul Botoșani'', a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului, procurorul Aurel Simion, scrie Agerpres.
Taguri
Articolul anterior CVM Tomis a câștigat, pentru a șaptea oară, Cupa României
Articolul următor FC Viitorul, făcută șah-mat de Petrolul Ploiești

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei