Festivalul Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco - Tătar debutează astăzi cu parada portului popular. Ansamblurile participante la festival vor defila pe traseul Piața Ovidiu - bd. Mircea cel Bătrân - bd. Republicii - Consulatul Turc - Bd. Lăpușneanu - Casa de Cultură, periplul încheindu-se cu un scurt program artistic susținut pe platoul din fața Casei de Cultură. Potrivit programului, reprezentanții delegațiilor din străinătate se vor întâlni, astăzi, și cu reprezentanți ai autorităților locale, iar după amiază vor vizita sediul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România. Începând cu ora 17,00, pe scena Casei de Cultură vor evolua ansambluri autohtone, dar și din străinătate.
- Publicitate -
O paradă similară celei de la Constanța va avea loc sâmbătă, între orele 10,00 - 12,00 și la Medgidia, în timp ce la Constanța, la sediul UDTTMR va avea loc o întâlnire între membrii Conducerii Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni. Tot sâmbătă, între orele 17,00 și 21,00, pe scena Casei de Cultură din Constanța va avea loc spectacolul care va marca și închiderea festivalului, iar de la ora 22,00, tinerii vor fi invitați la un tradițional toplanti.
Trebuie menționat că accesul la spectacolele prezentate în cadrul festivalului va fi gratuit.