Prima vacanță cu alesul inimii poate fi o experiență unică... sau nu. Stresul călătoriei, micile inci-dente, greutatea de a forma, împreună o echipă, pot arunca o umbră asupra concediului mult-visat. Află cum trebuie să te comporți pentru ca sejurul în doi să fie cel visat.
- Publicitate -
Nu încerca să impresionezi cu orice chip. Vei avea poate tendința să-ți impresionezi partenerul, avântându-te în acțiuni necugetate sau făcând gesturi "aventuroase". Mai bine abține-te, dacă nu ești sută la sută sigură că faptele tale vor fi încununate de succes, sau că partenerul tău e capabil să le aprecieze.
Aveți grijă unul de celălalt. Pare un sfat simplist, însă vacanța este momentul ideal să vă arătați grija reciprocă și dorința de a vă susține în momentele mai delicate care se pot ivi pe parcurs.
Cunoașteți-vă limitele
Nu fă planuri în exces, nu-ți antrena partenerul în activități care vă epuizează din start. Învățați să vă cunoașteți și să vă știți reciproc limitele. În felul ăsta, veți colecționa momente deosebite, care vor apro-funda relația dintre voi.
Exprimă-te
Dacă ai nemulțumiri, nu le lăsa să se acumuleze și să te "roadă" pe dinăuntru, ci exprimă-le cât se poate de decent. Lămuriți neînțelegerile, comunicați, găsiți împreună soluții.
Respectați-vă reciproc. Fiecare are preferințele lui: tu vrei la soare, el vrea sub umbrelă, tu vrei să mân-cați la ora prânzului, el nu vrea să părăsească plaja etc. Încercați, pe cât posibil, să găsiți calea de mijloc, și să vă respectați preferințele și tabieturile.