Joi, 04 Iunie 2026

Festivalul Internațional de Creație și Interpretare "PER-ART" "Spațiul poetic al Mării Negre"

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 03 Septembrie 2011 455 2 min citire
În perioada 29 august - 11 septembrie, la Universitatea "Ovidius" din Constanța, are loc prima ediție a Festivalului Internațional de Creație și Interpretare "PER-ART", cu tema "Spațiul poetic al Mării Negre" (Black Sea Space Poetry).
Evenimentul este organizat de Catedra de Arte Plastice și Decorative a Facultății de Arte din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța, Secretariatul Național Român-Rețeaua Universităților de la Marea Neagră și Fundația "Musae", Constanța.
Scopul principal al proiectului este încurajarea studenților de a se ridica la nivelul artiștilor profesioniști, de responsabilizare artistică și personală, de a face schimburi de experiență, prin lucrul în colectiv studenți - cadre didac-tice de la mai multe universități ale spa-țiului comun al Mării Negre, fie într-un atelier de pictură, fie într-o orchestră de cameră.
De asemenea, pro-iectul își propune constituirea unei Orchestre Multina-ționale de Cameră a Mării Negre și identificarea spiritului Mării Negre, ilustrat în pictura artiștilor născuți sau formați în acest spațiu.
Festivalul include două secțiuni - Creație Arte Vizuale și Interpre-tare Muzicală - și, până pe 11 septembrie, în cadrul acestuia, vor avea loc patru mini-recitaluri, două concerte ale orchestrei de cameră, o seară de muzică și poezie, ateliere de creație, conferințe tematice, expoziții, întâlniri între studenți și cadre didactice ale mai multor universității din România, Moldova, Ucraina, Turcia și Portu-galia.
Duminică, 4 septembrie, la ora 18.00, la Colegiul de Arte "Regina Maria", este programat un concert din al cărui program am spicuit: Enescu - Rapsodia a 2-a, Mozart - Uvertura la "Nunta lui Figaro", De Falla - Dansul focului, Faure - Elegie, Dvorak - Dans slav nr. 8, Ceaikovski - "Spărgătorul de nuci" - Mars, Trepak, Dans chinez, Dansul flauților, Valsul florilor.
v v v
Tot Colegiul de Arte "Regina Maria" va găzdui sâmbătă, 10 septembrie, sub bagheta dirijorului Radu Ciorei, următorul program: J. Strauss - Uvertura la "Liliacul", J. Strauss - Dunărea albastră, J. Strauss - Annen Polka, J. Strauss - Tritch-Tratch Polka, J. Strauss - Im Krapfenwald, Joplin - The Entertainer, Anderson - Waltzing Cat, Piazzolla - Adios nonino, Pautza - Rita Dove = narator Cristina Oprean, Bock - "Fiddler on the Roof", Sousa - The Stars and Stripes Forever.
Taguri
Articolul anterior Ploi torențiale, grindină și vânt puternic la această oră în Delta Dunării
Articolul următor Se fac înscrieri la Think Green

Comentează știrea

Spectator
3 septembrie 2011
Festivalul "Per-Art"

INTRAREA LIBERA !!!!!!!!!!!!!!!!!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei