Vineri, 05 Iunie 2026

Va fi reluat studiul limbii tătare în școlile din Constanța

de Adina BOCAI Luni, 04 Februarie 2008 1236 < 1 min citire
Începând cu anul școlar viitor, în două instituții de învățământ din județul Constanța ar putea să se reia studiul limbii tătare. Potrivit deputatului Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Aledin Amet, s-au obținut până în prezent toate aprobările de la autoritățile în domeniu, respectiv Inspectoratul Școlar Județean și ministerul de profil. Acum, urmează să se lucreze numai la metodologie, iar de la 1 septembrie, în două unități școlare din județ limba tătară s-ar putea studia, ca opțional, două ore pe săptămână. Cursurile de limbă tătară se vor regăsi în programa unei clase I, la Școala nr. 7 din Medgidia, dar și într-o școală din Constanța, urmând ca aici să se stabilească ce unitate de învățământ va fi aleasă.
Reluarea studiului limbii tătare în școli ar reprezenta o reconfirmare a interesului etnicilor tătari pentru cultivarea valorilor spirituale. De altfel, în Constanța a funcționat chiar, până în jurul anului 1959, Școala Tătară, iar la Universitatea din București s-a studiat limba tătară până în 1973, când secția a fost desființată.
Taguri
Articolul anterior Securitatea în legalitate
Articolul următor Justin Timberlake și Timbaland, sclavii Madonnei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei