Cei care își planifică un concediu la mare, au mai multe opțiuni de a-și face rezervările: fie prin telefon, sunând la agențiile voiaj de pe litoral sau la hotel, fie prin intermediul internetului, sau, cei mai sceptici, care vor să vadă înainte de a alege condițiile hoteliere își fac rezervarea în momentul în care ajung la mare, chiar dacă, riscă să nu găsească locuri libere acolo unde și-ar dori ei.
- Publicitate -
Pentru a nu pierde timpul pe la agențiile de turism sau pe la recepțiile hotelurilor și pentru a nu telefona zadarnic pe la unitățile deja pline, mulți turiști preferă să își facă rezervările de concediu pe internet. Un avantaj al acestei modalități de rezervare este acela că oamenii nu trebuie să mai alerge pe la agenții pentru a-și face rezervările din timp.
Tot mai multe unități hoteliere și-au afișat ofertele de cazare on-line, astfel că, turiștii le pot consulta înainte de a pleca de acasă spre a-și face o idee în ceea ce privește prețurile și pentru a-și selecta unitatea de cazare. Pe site-urile de specialitate aceștia găsesc o descriere completă a unității de cazare, începând de la numărul de locuri de care dispune hotelul, vila sau pensiunea, de dotările unității, precum și imagini din camere, restaurante, curți sau împrejurimi.
Internetul bate telefonul
Turistul care optează pentru rezervarea on-line trebuie să urmeze mai mulți pași: să completeze o fișă cu numele, telefonul și adresa de email, perioada pentru care dorește cazarea, tipul camerei (single, duble) precum și numărul persoanelor adulte și cel al copiilor. Dacă mai are mențiuni sau pretenții, turistul le poate enumera la rubrica specificații. O dată completată lista de mai sus, un singur buton desparte viitorul client al hotelului de efectuarea propriu-zisă a rezervării. Iar pentru a fi siguri că există camere libere iar cererea a fost înregistrată, un operator îl va contacta pe turistul care a trimis rezervarea "în cel mai scurt timp".
Lista trimisă prin internet ajunge la agenția de voiaj, care o trimite, la rândul ei, către hotel. Dacă de la recepția hotelului se confirmă că sunt locuri libere, agentul sună către client, confirmându-i acestuia rezervarea.
La rândul lui, turistul trebuie să achite o factură proformă reprezentând costul cazării prin credit banc, depunere de numerar la banca cu care lucrează agenția sau prin extras din card.
Dacă în urmă cu un an sau doi, oamenii, în specia bătrânii erau mai neîncrezători în ceea ce privește rezervarea on-line, mulți temându-se că banii ar putea ajunge la o firmă fantomă, anul acesta, spun agenții de voiaj, tot mai mulți preferă să își facă rezervările on-line. "Anul acesta cele mai multe rezervări s-au făcut prin intermediul internetului și foarte puține prin telefon. Unii oameni trimit și din mașină, când sunt pe drum, deci foarte târziu, iar noi nu le putem onora comanda. Însă mulți s-au învățat și își fac rezervări din timp. Acesta este avantajul internetului", ne-a declarat Andreea Nedea, șeful departamentului de rezervări al unei firme de cazare. Mult mai mic este numărul celor care apelează la telefon pentru a obține o cazare din timp. Cei mai nerăbdători să aștepte confir-marea operatorului de la agenție sună pentru a se convinge că cererea lor a fost înregistrată.
Rezervări on-line se pot face și pentru hotelurile din țări precum Turcia, Grecia, Tunisia, Bulgaria, în diferite stațiuni turistice, atât pentru o perioadă de șapte zile, cât și individual. Unele unități hoteliere au oferte și pentru serii de câte șapte nopți, incluzând în preț, pentru fiecare pachet și toate mesele din decursul unei zile.
Sejururile - opțiunea majorității
Cele mai multe rezervări se fac pentru un interval de cel puțin șapte zile, fiind foarte puțini cei care stau mai puțin de patru nopți la mare. "Cei mai mulți optează pentru sejururi deoarece este mult mai convenabil. Sunt oferte care îi costă mult ai puțin e oamenii care preferă seriile de câte șapte datorită faptului că sunt reduceri substanțiale", a mai precizat șefa departamentului de cazare. La unele hoteluri de patru stele, pentru week-end (de vineri până duminică), la tariful obișnuit pentru o serie turistică de șapte seri se adaugă 50 de lei pe zi pentru o cameră, sau, și mai interesant, există hoteluri care percep o taxă suplimentară de 20 de lei pe zi pentru vederea la mare.
5 stele rezervate pentru boss!
Proverbul cei din urmă sunt cei dintâi se încadrează încă o dată, în realitate. Oamenii cei dintâi la bani, adică cei cu buzunarele pline își petrec concediul la sfârșitul acestui sezon. Acesta este motivul, pentru care, la începutul acestei luni cele mai populate hoteluri au fost cele de la trei stele în sus. Din cauza afacerilor care nu pot fi abandonate și a muncii care produce banii, cei mai înstăriți dintre semenii noștri au fost nevoiți să își ia concediul la sfârșitul sezonul estival. "Oamenii mai înstăriți cheltuiesc pentru câteva zile de cazare, la hoteluri de lux între 3000 și 4000 de lei, iar la ora actuală numărul acestora este ridicat, în comparație cu lunile trecute", ne-a mai spus Andreea Nedea.